Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Milan, calificare dramatică în grupele EL. A egalat în 120+2 şi a avut nevoie de 24 de penalty-uri

Cristian Mihală

Actualizat 02/10/2020 la 08:57 GMT+3

AC Milan a fost la un pas de o ruşine istorică, în play-off-ul Europa League. "Diavolii" s-au impus la penalty-uri cu Rio Ave, după o seară nebună.

Milan, calificare dramatică în grupele Europa League

Credit imagine: Imago

De 7 ori câştigătoare a Cupei/Ligii Campionilor, AC Milan a ajuns să fie o echipă de pluton, care are nevoie de miracole pentru a se califica în grupele Europa League.
Confruntarea de aseară, din Portugalia, cu Rio Ave, va rămâne în istorie pentru desfăşurarea sa. Alexis Saelemaekers a devenit cel mai tânăr jucător străin al lui Milan care să înscrie în Europa în ultimii 10 ani (Pato fusese ultimul care marcase, în Champions League, contra lui Real Madrid) şi se părea că italienii nu vor avea mari probleme să obţină calificarea.
Doar că Geraldes a marcat cu 20 de minute înainte de final, iar partida a intrat în prelungiri. Acolo unde Gelson a punctat chiar în minutul 91, iar lusitanii au devenit mari favoriţi la calificare. Când nimeni nu se mai aştepta, în minutul 120+2, Calhanoglu a egalat şi a trimis partida la lovituri de departajare.

Serie incredibilă de penalty-uri în Rio Ave - AC Milan

Primele 7 serii au adus goluri pe linie, pentru ca apoi atât Colombo, cât şi Monte să rateze. Donnarumma, portarul "diavolilor" a ratat în seria a 10-a, iar goalkeeperul lui Rio Ave a avut din nou ocazia să tranşeze calificarea pentru lusitani. A ratat şi el şi, după o serie a 11-a în care din nou ambii fotbalişti au ratat, Milan a obţinut într-un final o calificare incredibilă: Kjaer a înscris de la punctul cu var, în timp ce Aderlan nu "a găsit" plasa porţii adverse.
"Nu poţi câştiga dacă nu suferi", a fost conluzia serii, trasă de tehnicianul lui Milan, Stefano Pioli. Totuşi, "diavolul" e la distanţă mare de momentele de glorie, în care domina fotbalul european. În acest moment, o performanţă ar fi reprezentată de calificarea în primăvara europeană a Europa League.
Partida de aseară din Portugalia a stabilit un record pentru Europa League: niciodată în istoria competiţiei nu s-au executat mai mult de 12 runde de penaltyuri (24 de execuţii).
"O noapte pe care ar fi cel mai bine să o lăsăm în urmă, dar ne-am calificat în grupele Europa League", a scris AC Milan pe twitter, după thrillerul de aseară.
AC Milan va fi abia în urna a 3-a valorică, la fel ca CFR Cluj, la tragerea la sorţi de astăzi. Ceremonia va avea loc la Nyon şi va fi transmisă în direct, în format LIVE-VIDEO, de eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo