Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima reacție a lui Toni Petrea, după calificarea FCSB-ului în turul 2 din UEFA Europa League

Cosmin Cioboata

Actualizat 28/08/2020 la 00:29 GMT+3

FCSB s-a impus cu 3-0 împotriva lui Shirak, din Armenia, și s-a calificat în turul 2 din UEFA Europa League.

Toni Petrea, tehnicianul FCSB-ului

Credit imagine: Eurosport

La finalul meciului de pe Arena Națională, Toni Petrea s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi, în ciuda faptului că au existat câteva momente de dezorganizare în defensiva "roș-albaștrilor".
Tehnicianul FCSB-ului a explicat, din nou, de ce l-a înlocuit pe Sergiu Buș după primele 45 de minute. În același timp, Toni Petrea a declarat că este bucuros pentru prima convocare a lui Buș la națională:
"A fost un meci dificil. Știam că vom întâlni un adversar care ne va pune probleme. I-am avertizat pe jucători, dar am reușit să încheiem cu bine. Au fost câteva momente de desincronizare, am ratat și câteva ocazii, dar per total mă declar mulțumit de această partidă.
Acest sistem cu manșă unică te face să tratezi meciul ca pe o finală. Mai avem până la calificarea în grupe. Ne concentrăm doar pe partida din turul 2. Încercăm să rotim pe cât posibil anumiți jucători. Mă bucur pentru Buș că a fost convocat la națională.", a spus Toni Petrea, după meciul cu Shirak.

FCSB s-a calificat în turul 2 din UEFA Europa League

Darius Olaru a deschis scorul pe Arena Națională, la finalul unui contraatac fulgerător. Mijlocașul "roș-albaștrilor" a primit o pasă în careu de la Florinel Coman și a trimis la colțul lung, pe lângă portar.
Florinel Coman s-a aflat în prim-plan și la golul secund marcat de FCSB. Atacantul formației lui Toni Petrea a căzut în careu după un contact, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. Căpitanul Florin Tănase a transformat fără emoții, cu un șut în stânga portarului.
Alexandru Buziuc a stabilit scorul final în minutul 83, după o pasă oferită în fața porții de Panțîru. A fost primul gol marcat de jucătorul transferat recent de la Academica Clinceni. S-a încheiat 3-0 pentru FCSB, scor care îi asigură calificarea în turul 2 din UEFA Europa League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo