Jesus Navas (34 de ani), căpitanul Sevillei, nu și-a mai putut stăpâni emoțiile după fluierul de final al meciului de la Koln și a izbucnit în lacrimi la interviu. Fundașul spaniol le-a dedicat succesul lui Jose Antonio Reyes și Antonio Puerta, foștii jucători ai Sevillei care s-au stins din viață:

"Cred că acest grup de jucători merită acest triumf. Cu toții au depășit dificultățile din ultimul timp. Este incredibil câte greutăți am întâmpinat. Este un trofeu important pentru tot ce înseamnă Sevilla. Această victorie merge către Jose Antonio Reyes și Antonio Puerta.", a spus Jesus Reyes, după ce Sevilla a câștigat trofeul UEFA Europa League.

Europa League
Se amână FCSB - Slovan Liberec? Ce se întâmplă cu meciul "roș-albaștrilor" din Europa League
ACUM 14 ORE

Jesus Navas este singurul jucător al Sevillei care s-a aflat pe teren atât la finala din 2006, împotriva lui Middlesbrough, cât și la cea din această seară.

Sevilla și Inter au reușit o finală spectaculoasă, în UEFA Europa League

Romelu Lukaku a deschis scorul în finala de la Koln, din lovitură de la 11 metri. Atacantul belgian a sprintat către poarta Sevillei, iar Diego Carlos l-a oprit neregulamentar, în careu. Lukaku și-a asumat responsabilitatea și a transformat lovitura de la 11 metri.

Avantajul lui Inter a durat numai 7 minute. Luuk de Jong a fost găsit de Jesus Navas cu o centrare în fața porții, iar olandezul a reluat cu capul în poartă. De Jong și-a trecut în cont "dubla" în minutul 33, după o nouă lovitură de cap. Banega a fost omul cu centrarea de această dată, din lovitură liberă.

Diego Godin a restabilit egalitatea 3 minute mai târziu, tot cu capul. Fundașul uruguyan s-a înălțat superb în careul formației lui Lopetegui și a reluat pe lângă Bono, rămas fără reacție.

Sevilla a preluat din nou conducerea pe tabelă în minutul 74, când Diego Carlos a reluat acrobatic din foarfecă. Mingea a fost deviată de Lukaku în proprie poartă. Alexis Sanchez putea să egaleze la scurt timp după golul lui Carlos, însă mingea a fost respinsă de pe linia porții de fundașii Sevillei.

Sevilla a cucerit pentru a 6-a oară trofeul UEFA Europa League

S-a încheiat 3-2, iar Sevilla a cucerit cel de-al 6-lea trofeu Europa League/Cupa UEFA. Nicio altă echipă n-a reușit să câștige mai multe trofee în competiția intercontinentală decât Sevilla.

Sevilla a câștigat pentru prima oară trofeul în sezonul 2005/2006, după o finală cu Middlesbrough. Andaluzii s-au impus și în următorul sezon, după ce au trecut în ultimul act de Espanyol, la loviturile de departajare. La vremea respectivă, competiția se numea Cupa UEFA. Au urmat apoi 3 succese consecutive ale Sevillei în Europa League - rebranduită în 2009 - toate sub comanda lui Unai Emery: în 2013/2014, 2014/2015 și 2015/2016.

De notat este că acesta este primul trofeu câștigat de Julen Lopetegui în cariera de antrenor principal.

Europa League
În ce condiții se va disputa FCSB - Slovan Liberec. Ce spune protocolul UEFA
ACUM 16 ORE
Europa League
Slovan Liberec, un nume cunoscut pentru fotbalul românesc. Totul despre viitoarea adversară a FCSB
18/09/2020 LA 09:17