Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Trebuie să răspund iar la asta? Iar asta?". Petrescu s-a ridicat și a plecat din conferință

Cristian Mihală

Actualizat 29/10/2020 la 08:54 GMT+2

Dan Petrescu este probabil cel mai bun antrenor român al momentului, însă atitudinea sa e de multe ori bizară. Așa s-a întâmplat și aseară, la conferința de presă de dinaintea partidei cu Young Boys, din Europa League.

Dan Petrescu, un tehnician fantastic, dar cu un temperament coleric

Credit imagine: Eurosport

Tehnicianul campioanei rămâne un personaj extrem de excentric. Impecabil în pregătirea meciurilor, fostul mare internațional e omul din spatele performanțelor uluitoare reușite de CFR, atât pe plan intern, cât și în Europa.
Totuși, calitățile incontestabile de mare antrenor sunt de multe ori umbrite de atituinea relativ ciudată. "Super Dan" a devenit celebru pentru modul în care critică arbitrii, dar și pentru faptul că vorbește de fiecare adversară a CFR-ului din preliminarii ca despre o formație mare, capabilă de lucruri rare în fotbal.
Aseară, în conferința de presă dinaintea duelului cu Young Boys, din Europa League, fostul fundaș dreapta a avut iar cun comportament ciudat, fiind deranjat peste măsură de o întrebare banală. Întrebat de un jurnalist cât de rău e că România are o singură echipă în grupele europene, Petrescu s-a enervat.
"Trebuie să răspund la fiecare meci la întrebarea asta? Iar asta?", a fost replica lui Petrescu, tehnicianul ridicându-se apoi vizibil deranjat și părăsind conferința. Nu înainte de a da, totuși, un răspuns. "Nu e bine, dar ce să facem? Ar fi bine să avem echipe în grupe, dar deocamdată nu avem pentru că nu stăm bine financiar, nu suntem aşa valoroşi. CFR a reuşit doi ani la rând. E o întrebare pe care n-are rost să mi-o mai pună nimeni", a spus Petrescu.

CFR ține România în viață din punct de vedere al coeficientului

CFR ţine România pe linia de plutire în Europa şi din punct de vedere al coeficientului. Graţie succesului din prima etapă a Europa League, cu CSKA Sofia, clujenii au adus în total 7,5 puncte la coeficientul de ţară, în acest sezon. Ardelenii au obţinut deja peste totalul celorlalte 3 formaţii care ne-au reprezentat în Europa la un loc (FCSB - 3, Botoşani - 2 şi Craiova 0,5).
În actualul sezon, graţie CFR-ului, România are 2,750 puncte în clasmentul coeficienţilor, fiind peste Cehia, Croaţia sau Elveţia. Şi în stagiunea trecută ţara noastră a stat excelent, tot datorită campioanei, care a ajuns până în primăvara europeană. Atunci, trupa lui Dan Petrescu a fost eliminată de Sevilla, viitoarea câştigătoare a trofeului Europa League, după două partide încheiate la egalitate. Stagiunea trecută, România a adunat 5,875 puncte, fiind peste Turcia şi Rusia şi la nivelul Austriei.
Anul trecut, punctele României au fost aduse cu precădere de CFR, care a obţinut de aproape 3 ori mai multe puncte decât FCSB (14 vs 5). Craiova a obţinut 3,5 puncte, iar Viitorul doar 1 punct. Ca atare, totalul s-a împărţit la câte echipe am trimis în competiţie, de aici şi media de sub 6 puncte.
Premier League, program etapa 7
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo