Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona, în sferturile Europa League, după o victorie muncită cu Galata! Cicâldău a dat un assist

Nicu Savin

Publicat 17/03/2022 la 21:39 GMT+2

FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală din Europa League, după ce a trecut în deplasare cu 2-1 de Galatasaray. Turcii au condus cu 1-0, Cicâldău fiind pasatorul decisiv la golul lui Marcao, dar catalanii au întors soarta meciului prin reușitele lui Pedri și Aubameyang.

Galatasaray-Barcelona

Credit imagine: Getty Images

După 0-0 pe Camp Nou, Barcelona era obligată să trateze cu maximă seriozitate partida de la Istanbul cu Galatasaray pentru a obține calificarea în sferturile Europa League. Într-o atmosferă incendiară creată de fanii CimBomBom, echipa lui Domenec Torrent a început fără menajamente și Gomis a ratat o șansă uriașă în minutul 6.
De Jong o putea aduce pe Barcelona în avantaj peste numai câteva minute, dar olandezul a trimis superficial din poziție de unu la unu cu portarul advers.
Jocul bun al Galatei a fost concretizat și pe tabelă în minutul 28. Alex Cicâldău, folosit titular, a executat impecabil o lovitură de colț, iar Marcao a trimis imparabil cu capul în poarta lui Ter Stegen. Astfel, Gică Hagi și Gică Popescu, aflați în tribune ca invitați speciali întrucât au jucat la ambele echipe combatante, s-au putut mândri că un conațional a avut o realizare remarcabilă în această partidă.
După marcarea golului, Galasatasaray s-a retras, încercând să intre în avantaj la cabine, dar tactica nu a funcționat. În minutul 37, Pedri a primit o pasă de la Ferran Torres și după ce a driblat cu eleganță doi adversari l-a executat pe Inaki Pena cu un șut foarte bine plasat. Acesta a fost primul gol marcat de Pedri în cupele europene pentru Barcelona.

Galatasaray - Barcelona 1-2 | Catalanii sunt în sferturile Europa League

Repriza secundă a început cum nu se putea mai bine pentru Barcelona. Aubameyang a marcat pentru 2-1 în minutul 49, la capătul unei faze prelungite de atac, la care Inaki Pena a avut câteva intervenții senzaționale. Gabonezul a ajuns astfel la 7 goluri marcate în 10 meciuri pentru Barcelona, tot atâtea cât reușise în ultimele sale 19 apariții pentru Arsenal.
Odată văzută în avantaj pe tabelă, Barcelona a gestionat meciul foarte bine, aparițiile turcilor în preajma careului lui Ter Stegen fiind rare. Galata a încercat pe toate căile să trimită meciul în prelungiri, dar nu au reușit și s-a terminat 2-1 pentru oaspeți.
Așadar, Barcelona a mai făcut un pas către trofeu, trecând cu bine peste o dublă mai complicată decât era la prima vedere. Catalanii își vor afla mâine adversara din sferturi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo