Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cicâldău a marcat pentru Galata în victoria cu Marseille! Turcii, aproape de optimile Europa League

Nicu Savin

Actualizat 25/11/2021 la 23:22 GMT+2

Alex Cicâldău a fost titular pentru Galatasaray în partida cu Olympique Marseille din Europa League, câștigat de turci cu 4-2, iar mijlocașul român a avut o evoluție excelentă în prima repriză, când a deschis scorul și apoi a contribuit decisiv la al 2-lea gol.

Alex Cicâldău a marcat pentru Galatasaray în meciul cu Marseille din Europa League

Credit imagine: Eurosport

UPDATE / Galatasaray a obținut o victorie mare contra lui Olympique Marseille și este la un pas de optimile Europa League, având asigurată prezența cel puțin în 16-imile competiției. După ce a condus cu 2-0 la pauză grație golului marcat de Cicâldău (min.12) și autogolului croatului Caleta-Car (min.30), Galata s-a distanțat în minutul 65 prin reușita lui Feghouli.
Francezii au redus din diferență prin Milik, în minutul 70, polonezul reluând în plasă după ce Muslera apărase șutul său din penalty, dar nu au mai avut forța să revină complet. S-a terminat în cele din urmă 4-2, Babel marcând și el în minutul 83, iar același Milik reușind dubla în minutul 86. De menționat că Alex Cicâldău a avut probleme medicale în startul reprizei secunde și a fost înlocuit cu Olimpiu Moruțan, care nu a avut realizări personale notabile.
În celălalt meci al grupei, Lazio s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Moscova, cu Lokomotiv, Immobile marcând ambele goluri ale biancoceleștilor.
În ultima etapă, Lazio va primi vizita Galatei, în meciul care va decide câștigătoarea grupei. Turcii au prima șansă, deoarece își permit și un egal pe Olimpico.Miza este una uriașă, deoarece numai primul loc se califică direct în optimi, formațiile de pe locul secund urmând a evolua în 16-imi contra formațiilor care vor termina pe locul 3 în grupele Champions League.
Marseille și Lokomotiv Moscova își vor disputa poziția a 3-a în grupă, care duce în 16-imile Conference League. Francezii trebuie doar să nu piardă meciul de pe Velodrome pentru a continua în a 3-a competiție europeană.
Clasamentul Grupei E
  • 1.Galatasaray 11 puncte (7-3)
  • 2.Lazio 8 puncte (7-3)
  • 3.Marseille 4 puncte (4-6)
  • 4.Lokomotiv 2 puncte (2-7)
Știrea inițială
Alex Cicâldău traversează o perioadă excelentă la Galatasaray. Mijlocașul român a început ca titular duelul din Europa League contra francezilor de la Olympique Marseille și a deschis scorul în minutul 12 al întâlnirii.
Cicâldău a primit o pasă excelentă de la Sofiane Feghouli și a trimis puternic pe direcția lui Pau Lopez, dar goalkeeperul nu a putut interveni. Acesta a fost al 4-lea gol marcat de Cicâldău pentru Galatasaray, dar primul în Europa League.
Mijlocașul român a continuat să evolueze la un nivel ridicat și a contribuit decisiv la golul de 2-0 al turcilor, când Caleta Car și-a trimis balonul în proprie poartă, în minutul 31. În acest moment este pauză la Istanbul, astfel că Galata este cu un pas în primăvara Europeană.
Dacă Cicâldău este titular în partida de la Istanbul, Olimpiu Moruțan este doar pe banca de rezerve.
Citește și:

Galatasaray, aproape de primăvara Europa League

În cazul unei victorii contra lui Marseille, destul de probabilă ținând cont de scor, Galatasaray va fi pe primul loc în grupă înaintea ultimei etape, iar dacă Lazio nu va câșltiga în deplasarea de la Moscova, cu Lokomotiv (pauză), turcii vor avea asigurat locul direct în optimile Europa League.
Numai primul loc se califică în optimi, formațiile clasate pe locul doi urmând a juca în 16-imi, contra echipelor care termină pe 3 în grupele Champions League.
În cazul în care Galata și Lazio câștigă în această seară, totul se va decide în meciul direct din ultima etapă, care va avea loc la Roma. Turcii vor avea și așa prima șansă, deoarece au și varianta unui egal sau chiar a unei înfrângeri cu gol marcat, deoarece au câștigat la Istanbul cu 1-0.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo