Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi, decisiv pentru Rangers în victoria cu Sparta Praga! Fanii l-au elogiat pe român

Nicu Savin

Actualizat 25/11/2021 la 23:52 GMT+2

Ianis Hagi a făcut un nou meci bun pentru Glasgow Rangers, în victoria obținută de campioana Scoției contra Spartei Praga, scor 2-0, în Europa League. Mijlocașul român a pasat decisiv la primul gol, iar evoluția sa a fost elogiată de fani pe site-urile de socializare.

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Seara excelentă a românilor din Europa a fost deschisă de Alex Cicâldău, care a marcat pentru Galatasaray în victoria cu Marseille, și apoi continuată de Ianis Hagi. După ce în etapa trecută a marcat un gol în deplasarea de la Brondby, românul a făcut un nou meci foarte bun pentru Glasgow Rangers, care a trecut cu 2-0 de Sparta Praga, calificându-se astfel în primăvara europeană.
Hagi a început ca titular partida de pe Ibrox Park, iar în minutul 15 a creat faza primului gol. Mijlocașul și-a depășit în viteză câțiva adversari și a poi l-a servit ideal pe Morelos, care a înscris din apropierea porții. Același Morelos a reușit dubla în minutul 49, profitând de o eroare a fundașilor cehi.
În urma acestei victorii, Rangers are asigurat în mare parte locul doi în grupă, care îi va duce pe scoțieni în 16-imile Europa League, unde se vor duela cu o echipă care termină pe locul 3 în grupele Champions League.
Rangers are 3 puncte peste Sparta Praga, iar cele două echipe și-au împărțit victoriile în meciurile directe, astfel că dacă vor termina la egalitate de puncte poziția a 2-a se va stabili la golaveraj, capitol la care echipa lui Hagi stă mult mai bine: 5-4, față de 4-9. Astfel, Rangers mai poate pierde locul secund numai dacă va suferi o înfrângere pe terenul lui Lyon în ultima etapă, iar Sparta Praga va câștiga la o diferență mare contra danezilor de la Brondby.
Citește și:

Ianis Hagi, elogiat de fanii lui Rangers

Prestația lui Ianis Hagi din meciul cu Sparta Praga a fost apreciată de suporterii lui Rangers, care au împânzit site-urile de socializare cu mesaje de admirație pentru român.
"Ianis Hagi te iubesc", a scris un suporter pe Twitter.
"Ianis Hagi este un superstar", a completat un alt suporter.
Assist-ul reușit de român în meciul din această seară a fost al 4-lea din acest sezon, dar primul din Europa League. Internaționalul român are și 3 goluri marcate, unul în cea de-a 2-a competiție europeană.
Deși a avut o evoluție remarcabilă, Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 66 cu Patterson. Următorul meci pentru Rangers va fi în deplasare cu Livingston, în etapa a 14-a din Scoția, unde gruparea de pe Ibrox este lider, având 4 puncte avans față de marea rivală Celtic.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo