Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona - Manchester United, duel de foc în 16-imile Europa League! Tabloul complet al partidelor

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 07/11/2022 la 14:25 GMT+2

Astăzi, de la ora 14:00, a avut loc tragerea la sorți a duelurilor din 16-imile Europa League. Cel mai tare duel din această fază a competiției le va pune față în față pe Barcelona și Manchester United.

Europa League - Trophy

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Iată lista completă a duelurilor din 16-imile Europa League:
  • Barcelona - Manchester United
  • Juventus - Nantes
  • Sporting - Midtjylland
  • Șahtior Donețk - Rennes
  • Ajax - Union Berlin
  • Bayer Leverkusen - Monaco
  • Sevilla - PSV Eindhoven
  • Salzburg - AS Roma
UPDATE | Salzburg va da peste AS Roma.
UPDATE | Bayer Leverkusen o va înfrunta pe Monaco, iar Sevilla va juca împotriva celor de la PSV Eindhoven.
UPDATE | Ajax va da peste Union Berlin, iar Șahtior o va întâlni pe Rennes.
UPDATE | Sporting se va duela cu Midtjylland.
UPDATE | Juventus va juca împotriva celor de la Nantes.
UPDATE | Barcelona o va înfrunta pe Manchester United.
UPDATE | A început tragerea la sorți a duelurilor din 16-imile Europa League. Evenimentul poate fi urmărit LIVE VIDEO aici.

Astăzi, de la ora 14:00, între tragerile la sorți ale partidelor din optimile Champions League și 16-imile Conference League, este programată și tragerea la sorți a duelurilor din 16-imile Europa League.
În această fază a competiției se vor duela echipele care au terminat pe locul 2 în grupele Europa League cu cele care au "retrogradat" din Champions League, respectiv ocupantele locului 3 în grupele celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
Printre cele mai tari partide care ar putea avea loc în 16-imile Europa League, se remarcă Manchester United - Juventus, AS Roma - Barcelona sau Manchester United - Ajax.
Meciurile sunt programate pe 16 și 23 februarie, iar pe 24 februarie va avea loc tragerea la sorți a duelurilor din optimile competiției, care se vor disputa pe 9 și 16 martie.

CUM ARATĂ URNELE PENTRU TRAGEREA LA SORȚI

Urna 1:
  • Manchester United (Anglia)
  • Midtjylland (Danemarca)
  • Monaco (Franța)
  • Nantes (Franța)
  • PSV Eindhoven (Țările de Jos)
  • Rennes (Franța)
  • AS Roma (Italia)
  • Union Berlin (Germania)
Urna 2:
  • Ajax (Țările de Jos)
  • Barcelona (Spania)
  • Juventus (Italia)
  • Bayer Leverkusen (Germania)
  • Salzburg (Austria)
  • Sevilla (Spania)
  • Șahtior Donețk (Ucraina)
  • Sporting CP (Portugalia)
Tragerile la sorți din cupele europene vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo