Eurosport
Paul Scholes nu a fost impresionat de paradele portarului de la Omonia! Ce a spus despre jucătorii lui Manchester United
De
Publicat 14/10/2022 la 13:14 GMT+3
Francis Uzoho a fost omul meciului în partida dintre Manchester United și Omonia Nicosia din Europa League. Portarul ciprioților a fost învins abia în prelungiri, echipa sa fiind foarte aproape de un rezultat istoric pe Old Trafford. Uzoho a fost lăudat pentru prestația sa, dar Paul Scholes nu a fost dat pe spate de portarul nigerian.
Omonia's Nigerian goalkeeper Francis Uzoho (R) saves this shot from Manchester United's English striker Marcus Rashford (L) during the UEFA Europa League Group E football match between Manchester United and Omonoia Nicosia, at Old Trafford stadium, in Man
Credit imagine: Getty Images
Francis Uzoho a făcut partida carierei sale pe Old Trafford. Manchester United s-a impus în prelungiri în fața celor de la Omonia Nicosia, grație golului marcat de McTominay în minutul 90+3. Ciprioții au fost foarte aproape de un rezultat istoric, iar asta datorită portarului nigerian, care nu a putut fi învins de starurile lui United pentru mai bine de 90 de minute.
Chiar și în aceste condiții, Uzoho a fost omul meciului. El a fost asaltat cu laude din toate direcțiile și a avut parte și de un moment de neuitat cu Cristiano Ronaldo, care a apreciat și el cele 12 parade ale portarului nigerian.
Citește și:
Paul Scholes crede că jucătorii lui United nu au fost inspirați la finalizare
Paul Scholes însă nu a fost dat pe spate de prestația lui Uzoho de pe Old Trafford, fiind de părere că jucătorii lui United i-au făcut viața mai ușoară prin execuțiile lor:
"Da, a fost bun, dar nu cred că a avut parade extraordinare, pe care nu ar fi trebuit să le facă. Poate doar una, când a deviat șutul lui Casemiro în bară. În rest, cred că a fost o combinație cu foarte multe finalizări slabe.
Multe mingi au fost pe centrul porții, era normal să le apere. A fost norocos, a apărat aproape tot. Ar fi fost un miracol dacă scotea și șutul lui McTominay", a declarat Paul Scholes la finalul partidei pentru BT Sport.
După victoria cu Omonia, Manchester United a ajuns la 9 puncte, fiind pe locul 2 în Grupa E. Pe primul loc se află Real Sociedad, cu 12 puncte. Sheriff Tiraspol este pe locul 3, cu 3 puncte, în timp ce Omonia a rămas pe ultimul loc în urma partidei de joi seară, cu 0 puncte.
Pentru Manchester United urmează două partide pe teren propriu în Premier League, cu Newcastle și Tottenham, după care va mergem pe Stamford Bridge, pentru meciul cu Chelsea.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo