Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sevilla - Manchester United 3-0 | Mesajul lui Eriksen pentru Maguire și De Gea după o seară horror în Europa League

Ion Alexandru

Actualizat 21/04/2023 la 08:33 GMT+3

Sevilla - Manchester United 3-0 | Englezii au părăsit Europa după o nouă noapte îngrozitoare din punct de vedere defensiv. Maguire și De Gea s-au întrecut în erori capitale la Sevilla! Colegul lor Christian Eriksen a fost categoric în ceea ce privește vinovația după eliminarea din Europa League.

Harry Maguire și De Gea au fost cei mai slabi jucători de pe teren în înfrîngerea cu 3-0 de la Sevilla

Credit imagine: Getty Images

Sevilla - Manchester United 3-0 | Meciul tur a început perfect pentru marea favorită la câștigarea trofeului Europa League. Sabitzer a reușit prima dublă în tricoul "diavolilor" în doar 21 de minute, iar Manchester United era cu gândul la semifinale. A urmat însă accidentarea lui varane, iar ten Hag a fost nevoit să-l întroducă după pauză pe Harry Maguire. Două autogoluri stupide în ultimele 10 minute au transformat returul de la Sevilla într-un meci extrem de tensionat. Mai întâi Malacia, iar apoi Maguire, minutul 92, au readus-o în discuția calificării pe cea mai de succes echipă din istoria acestei competiții, Sevilla.
Pe Ramon Sanchez Pizjuan, gazdele și-au frecat mâinile de bucurie când l-au regăsit pe Maguire în primul 11. Căpitanul lui Manchester United a cerut o minge fiind înconjurat la adversari, iar De Gea i-a făcut pe plac. Era minutul 8 și practic meciul începea de la 1-0 pentru Sevilla după golul lui En Nesyri. Gazdele au continuat să profite de naivitatea unei echipe care continuă să gafeze constant în defensivă atunci când cei doi campioni mondiali Varane și Lisandro Martinez nu sunt disponibili. S-a terminat 3-0 pentru Sevilla, iar ten Hag este acum pus la zid după o nouă seară îngrozitoare a lui Manchester United. Fosta mare vedetă de pe Old Trafford, Paul Scholes a dat de pământ cu De Gea și Maguire la finalul acestei noi seri dezamăgitoare, iar ten Hag și-a criticat dur fotbaliștii.
Citește și:

Sevilla - Manchester United 3-0 | Reacția lui Eriksen a fost de lider adevărat

Înfrângerea dură de la Sevilla, în fața unei echipe care este doar pe locul 13 în La Liga, a provocat multe reacții virulente la adresa jucătorilor lui ten Hag. Eriksen a recunoscut că United nu a putut să-și revină din greșelile lui Maguire și De Gea într-o atmosferă fierbinte la Sevilla, dar crede că echipa va trece peste aceste erori până la începerea meciului de duminică.
„Este ușor, fiecare fotbalist face greșeli într-un joc, a spus Eriksen pentru BT Sport. „Greșeli de genul acesta, ne pedepsesc imediat la acest nivel. Nu cred că am fost suficient de puternici pentru a reveni după cadourile pe care le-am făcut adversarilor. Toți cei care au practicat acst sport știu că fotbaliștii au și zile proaste, așa că șansa noastră este că avem posibilitatea de a ne revanșa în weekend" a continuat Eriksen.
Duminică, Manchester United se va lupta pentru calificarea în finala Cupei Angliei. Brighton a avut o săptămână liberă pentru a se pregăti pentru meciul de pe Wembley. Echipa lui De Zerbi are un stil agresiv de joc și va încerca să profite de faptul că ten Hag nu are variante de a-l înlocui pe Maguire din centrul defensivei. Un alt factir de luat în seamă este timpul limitat de pregătire a meciului din semifinalele Cupei Angliei. United revine în Anglia cu moralul la pământ după eliminarea din Europa League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo