Eurosport
Europa League | Liverpool revine de la 0-1 și câștigă categoric duelul cu LASK + Primele rezultate ale serii
De
Publicat 21/09/2023 la 20:51 GMT+3
Liverpool a debutat cu dreptul în grupele Europa League. Englezii au fost conduși cu 0-1 în deplasarea din Austria, cu LASK, dar au înscris de trei ori în partea a doua a jocului, pentru a-și securiza un succes categoric. Iată primele rezultate de joi, din Europa League, plus tabloul meciurilor care urmează în această seară.
FC Liverpool
Credit imagine: Getty Images
Al 53-lea sezon de Europa League a debutat joi seara, cu primele meciuri din faza grupelor, Liverpool, Villarreal sau Slavia Praga fiind printre cele mai importante nume care au intrat în scenă.
Liverpool a avut un sezon mult sub așteptări în Premier League și nu a putut primi niciunul dintre biletele pentru UEFA Champions League, însă, chiar și așa, echipa lui Klopp este una dintre marile favorite la câștigarea celei de-a doua competiții din punct de vedere valoric la nivelul Europei.
"Cormoranii" s-au deplasat joi seara în Austria, pe terenul celor de la LASK Linz. Începutul partidei a fost unul echilibrat, cu austriecii presând defensiva englezilor.
Gazdele au fost cele care au reușit să deschidă scorul, în minutul 14, după ce înainte Liverpool avusese o ocazie importantă.
LASK a fost prima care a mișcat tabela, la capătul primului sfert de oră. Florian Flecker a fost găsit perfect la marginea careului, fără marcaj, iar de acolo a tras puternic, fără șanse pentru goalkeeperul lui Liverpool.
După primirea golului, "Cormoranii" au forțat restabilirea egalității, au venit în careul adversarilor, dar Darwin Nunez nu a reușit să introducă mingea în ațe.
Austriecii s-au apărat însă bine și portarul Lawal a respins miraculos în minutul 36, menținând avantajul echipei sale.
La vestiare s-a intrat în favoarea gazdelor, LASK mergând cu 1-0 la cabine.
Liverpool a întors scorul în deplasarea de la Linz
Liverpool a ieșit foarte montată de la vestiare, în căutarea golului egalizator. Nunez a creat pericol, dar adversarii s-au opus golului.
Reușita de 1-1 a venit până la urmă în minutul 55, de la punctul cu var. Ziereis l-a faultat pe Luis Diaz în careu, iar arbitrul a pus mingea pe punctul de la 11 metri. Darwin Nunez a transformat penalitatea, chiar dacă Lawal a ghicit colțul.
Havel a replicat două minute mai târziu, dar șutul său de la distanță a fost respins in extremis.
Liverpool a preluat conducerea în minutul 63, după ce Luis Diaz a făcut 2-1 pentru trupa lui Klopp. Acesta a preluat perfect centrarea lui Gravenberch și, rămas liber în careu, a transformat o formalitate, fără șanse pentru portarul advers.
Mo Salah, introdus în partea a doua a jocului, a făcut legea în finalul partidei și a înscris golul de 3-1, securizând succesul și punctele pentru echipa sa.
S-a terminat 3-1 pentru Liverpool, iar în celălalt meci din Grupa E, Royale Union Saint Gilloise și Toulouse au remizat, 1-1.
LASK Linz - Liverpool, echipele de start
Primele rezultate ale serii din Europa League
Se mai joacă astăzi:
Grupele Europa League, sezonul 2023-2024
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo