Gasperini și Lookman pot prinde contractele carierei după finala Europa League! Unul e pe lista Barcelonei

Atalanta a atins cea mai mare performanță din istoria clubului odată cu câștigarea finalei Europa League în fața lui Bayer Leverkusen. Gian Piero Gasperini este omul din spatele succesului italienilor, iar acum poate prinde contractul carierei, tot în Serie A.

Gian Piero Gasperini festeggia la conquista dell'Europa League 2024 con l'Atalanta dopo la vittoria in finale per 3-0 sul Bayer Leverkusen

Credit imagine: Getty Images

Atalanta a câștigat primul trofeu european din istoria clubului, după 3-0 cu Bayer Leverkusen. Performanța este cu atât mai spectaculoasă, dacă ne raportăm la seria de 51 de meciuri consecutive fără înfrângere ale nemților.
Gian Piero Gasperini este omul din spatele succesului Atalantei. Antrenorul este extrem de mândru de ceea ce a realizat, mai ales că în frumul spre trofeu a trecut și de formații precum Liverpool sau Sporting Lisabona.
"Nu e vorba decât de faptul că am câștigat, ci de cum am câștigat! Am învins Liverpool când era în fruntea clasamentului din Premier League, Sporting și acum Bayer Leverkusen... suntem extrem de mândri"a spus tehnicianul câștigătoarei Europa League.
Acum, Gasperini poate prinde contractul carierei. Deși a antrenat-o și pe Inter pentru doar 4 luni în 2011, italianul este acum dorit la Napoli pentru un proiect pe termen lung și nu s-a ferit să spună că ia în calcul serios această opțiune.
"În această seară ne bucurăm, dar o să vorbesc cu președintele mâine. Vom vedea ce o să fie. Sunt într-o situație foarte ciudată, în care sunt căsătorit și am copii (n.r. -se referă la Atalanta), dar am întâlnit o femeie extrem de frumoasă (n.r.- se referă la Napoli)", a declarat Gasperini la finalul partidei.  

Ademola Lookman, eroul finalei Europa League, pe radarul Barcelonei

Eroul serii a fost atacantul nigerian Ademola Lookman, care a reuşit un hat-trick (12, 26, 75). Vârful de 26 de ani a devenit primul jucător care izbuteşte o triplă într-o finală de Europa League (disputată într-o singură manşă). Ultimul jucător care marcase trei goluri într-un ultim act a acestei competiţii (Cupa UEFA) era Jupp Heynckes (Borussia Moenchengladbach), în manşa secundă cu Twente, din 1975.
La finalul partidei, Lookman a sărbătorit noaptea magică alături de părinții săi
Deco și Bojan Krkic, duo-ul care se ocupă cu partea de transferuri la Barcelona, au fost impresionați de prestația atacantului de 26 de ani, pe care l-au trecut pe lista de transferuri a Barcelonei.
Cotidianul Sport a anunțat că Deco și Krkic s-au aflat în tribunele Aviva Stadium din Dublin, acolo unde a avut loc finala și au fost cu adevărat impresionați de Lookman, care are o cotă de piață de 30 de milioane de euro, o sumă care nu e imposibil de plătit de către Barcelona, în ciuda problemelor financiare de la club.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo