Adversarele FCSB-ului, start greoi în Europa League: PAOK, învinsă, United, doar egal! Rezultatele serii

Patru dintre viitoarele adversare ale celor de la FCSB și-au făcut în această seară debutul în faza ligii din Europa League, dar rezultatele pe care le-au obținut PAOK, Manchester United sau Hoffenheim nu au fost dintre cele mai bune. Aici sunt toate rezultatele serii în Europa.

Galatasaray - PAOK

Credit imagine: Getty Images

Faza ligii din Europa League a debutat în această seară, când au fost programate primele 9 meciuri din etapa inaugurală. Printre echipele care au intrat pe teren astăzi se numără și 4 dintre viitoarele adversare ale celor de la FCSB.
Ghinionista serii a fost PAOK, care a fost învinsă în deplasare, pe terenul celor de la Galatasaray, cu scorul de 3-1. Jucătorii lui Răzvan Lucescu și-au dat un autogol, în minutul 48, prin Baba, dar apoi au reușit să egaleze, după 20 de minute, grație reușitei lui Konstantelias.
Turcii au preluat încă o dată conducerea pe teren, în minutul 76, când Akgun l-a învins pe portarul Kotarski, după un assist al lui Osimhen. Apoi, în minutul 90+5, Icardi a stabilit scorul final, înscriind un gol superb.
PAOK a debutat, astfel, cu un eșec în faza ligii din Europa League, aceasta fiind prima înfrângere suferită de greci după 7 etape în care au înregistrat 6 victorii și o remiză.

Remize pentru United, Midtjylland și Hoffenheim

Tot astăzi, a debutat în competiție și Manchester United, care a obținut doar un rezultat de egalitate, pe teren propriu, în duelul cu Twente. Echipa lui Erik ten Hag a deschis scorul, în minutul 35, prin Eriksen.
Englezii s-au aflat la conducere până în minutul 68, când Lammers a egalat, după o greșeală în defensiva "diavolilor roșii", iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, în ciuda numeroaselor ocazii pe care gazdele le-au mai avut până la final.
Același rezultat s-a înregistrat și în duelul dintre Midtjylland și Hoffenheim. Cele două viitoare adversare ale FCSB-ului au remizat, scor 1-1, în Danemarca.
Gazdele au condus până în minutul 90, după golul din prima repriză a lui Osorio, dar nemții au reușit să evite înfrângere după golul marcat în ultimele secunde de joc de Moerstedt.

Rezultatele serii în Europa League

Alkmaar - Elfsborg 3-2
Bodo/Glimt - FC Porto 3-2
Anderlecht - Ferencvaros 2-1
Dynamo Kiev - Lazio 0-3
Galatasaray - PAOK 3-1
Ludogorets - Slavia Praga 0-2
Manchester United - Twente 1-1
Midtjylland - Hoffenheim 1-1
Nice - Real Sociedad 1-1

Programul de joi în Europa League

ora 19:45
Fenerbahce - Royale Union SG
Malmo FF - Rangers
ora 22:00
Ajax - Beșiktaș
AS Roma - Athletic Bilbao
Braga - Maccabi Tel Aviv
FCSB - RFS
Eintracht Frankfurt - Viktoria Plzen
Olympique Lyon - Olympiakos
Tottenham - Qarabag
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol