Bîrligea nu e impresionat de Olympiacos: "Valoarea la care sunt evaluaţi ei este doar pe hârtie"

Fotbalistul echipei FCSB, Daniel Bîrligea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca formaţia sa să demonstreze în continuare în Europa League şi speră într-o victorie, joi seara, cu Olympiakos Pireu, pe Arena Naţională din Capitală.

Daniel Bîrligea

Credit imagine: Getty Images

"Este un meci în care avem şansa să arătăm ce putem în Europa şi cât de buni suntem. Am dovedit destul de mult şi până acum, dar vrem să demonstrăm în continuare că FCSB poate avea un parcurs foarte bun în Europa. Sper să reuşim o partidă foarte frumoasă, pentru că ar însemna o calificare în primăvara europeană. Noi ne dorim victoria, cu siguranţă, pentru a nu ne mai gândi în viitor la puncte", a afirmat el.
"Posibil ca Olympiakos să fie un pic mai valoroasă ca PAOK, atât ca echipă, cât şi ca lot de jucători. Dar sunt valoroşi în ţara lor, în Europa o să ne luptăm cu ei şi vedem cine are câştig de cauză. I-am urmărit şi consider că ştim acum şi cum să îi atacăm şi cum să ne apărăm. Cred că valoarea la care sunt evaluaţi ei este doar pe hârtie, în teren se va vedea altceva", a adăugat atacantul.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formaţia greacă Olympiakos Pireu, joi, de la ora 22:00, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă din cadrul etapei a 5-a a Europa League. După 4 runde, FCSB e pe locul 8 în clasament, cu 9 puncte, în timp ce grecii sunt pe locul 11, cu 7 puncte.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo