FCSB a fost condusă, dar a obținut o victorie uriașă pe terenul lui PAOK! Gheorghiță, gol la debutul în Europa League

FCSB s-a impus în această seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața celor de la PAOK, într-un meci contând pentru prima manșă a play-off-ului Europa League. Grecii au condus din minutul 20, dar au rămas în inferioritate numerică înainte de pauză, iar campioana României a întors soarta meciului.

PAOK - FCSB

Credit imagine: Getty Images

FCSB a obținut o victorie importantă în această seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, impunându-se pe terenul celor de la PAOK în meciul tur din play-off-ul Europa League.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a început mult mai bine partida, iar în minutul 8, Giannis Kostantelias a reușit să trimită mingea în poarta lui Ștefan Târnovanu, reușita fiind însă anulată pentru că grecul scăpase balonul în afara terenului.
După mai puțin de un sfert de oră, în minutul 21, la prima ocazie cu adevărat periculoasă, grecii au deschis scorul, după ce centrarea deviată a lui Pelkas a ajuns la Samatta, iar tanzanianul l-a învins pe Târnovanu din fața porții.
În minutul 26, Daniel Bîrligea a făcut o preluare superbă și o cursă bună spre poarta adversă, dar șutul său a fost moale și nu i-a pus probleme lui Kotarski.
Ulterior, în minutul 34, cei de la PAOK au scăpat pe un contraatac devastator încheiat cu un șut cu care Samatta l-a învins pe Târnovanu. Cel de-al doilea gol al gazdelor a fost, însă, anulat pentru offside.

FCSB, revenire spectaculoasă în repriza secundă

Până la pauză, în prelungirile primei reprize, PAOK a rămas în inferioritate numerică după ce Taison a primit un al doilea cartonaș galben pentru proteste și a fost trimis la cabine. După reluarea partidei, FCSB a știut să profite de avantajul de pe teren, dar și de prospețimea fotbaliștilor care au fost introduși pe gazon.
În minutul 50, la prima sa apariție în Europa League, Andrei Gheorghiță a reușit să restabilească egalitatea, trimițând balonul în plasă după o fază în care șuturile lui Tănase și Bîrligea au fost blocate în fața porții.
După doar 10 minute, roș-albaștrii au preluat conducerea, Dawa înscriind cu capul după o centrare a lui Radunovic dintr-o lovitură de la colțul terenului. Apoi, campioana României nu a forțat, dar a obținut o victorie importantă, fiind la 90 de minute de accederea în faza următoare.
Echipa care va obține calificarea în optimile Europa League va juca pentru un loc în sferturile de finală ale competiției împotriva celor de la Eintracht Frankfurt sau Olympique Lyon.
Returul dintre FCSB și PAOK va avea loc joia viitoare, la București, de la ora 19:45, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo