FCSB, fără un jucător important la debutul în Europa League! Cât va lipsi de pe teren

FCSB va debuta în această săptămână în faza ligii din Europa League, joi seară urmând a primi vizita celor de la RFS, într-un meci contând pentru prima etapă. Înaintea partidei, roș-albaștrii au primit o veste proastă, Siyabonga Ngezana fiind indisponibil pentru Elias Charalambous în următoarele săptămâni.

FCSB

Credit imagine: Facebook

FCSB se pregătește pentru debutul în faza ligii din Europa League. Joi seară, de la ora 22:00, campioana României va primi vizita celor de la RFS, într-un meci contând pentru prima etapă a competiției.
Înaintea partidei, roș-albaștrii au primit o veste proastă. Siyabonga Ngezana, care s-a întors cu probleme medicale de la naționala Africii de Sud, va rămâne indisponibil pentru Elias Charalambous în perioada următoare.
Fundașul a ratat duelurile cu CFR Cluj și Petrolul Ploiești, dar nu s-a refăcut și nu poate să revină pe teren. Oficialii celor de la FCSB au spus că Ngezana se confruntă cu o leziune musculară și are nevoie de circa 4 săptămâni pentru a se recupera.
Astfel, fotbalistul va rata atât meciul cu RFS, cât și duelul cu PAOK din cea de-a doua etapă a fazei ligii din Europa League, în timp ce în SuperLigă va lipsi de la partidele cu Sepsi Sf. Gheorhge și Gloria Buzău.
Ngezana este așteptat să revină la timp pentru duelul cu Dinamo, care se va juca pe 19 octombrie, după pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale.
Conform șefilor clubului roș-albastru, vestea bună este că Elias Charalambous va putea conta pe Lixandru și Edjouma, care s-au refăcut și vor putea juca joi seară, contra letonilor.

Programul complet al celor de la FCSB în Europa League

  • FCSB – FC RFS, 26 septembrie, ora 22:00
  • PAOK FC – FCSB, 3 octombrie, ora 22:00
  • Rangers FC – FCSB, 24 octombrie, ora 22:00
  • FCSB – FC Midtjylland, 7 noiembrie, ora 19:45
  • FCSB – Olympiacos FC, 28 noiembrie, ora 22:00
  • TSG Hoffenheim – FCSB, 12 decembrie, ora 19:45
  • Qarabag FK – FCSB, 23 ianuarie, ora 19:45
  • FCSB – Manchester United, 30 ianuarie, ora 22:00
Toate meciurile disputate de FCSB în Europa vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo