FCSB rezistă în 10 oameni și obține un egal mare cu Olympiacos! Roș-albaștrii, aproape de calificare

FCSB și Olympiacos au remizat, scor 0-0, într-o partidă din etapa a 5-a a fazei principale din Europa League. Deși au jucat mai bine, roș-albaștrii au abordat finalul de meci cu un om în minus, dar au reușit să obțină un punct, fiind cu un pas mai aproape de calificarea în fazele eliminatorii.

FCSB - Olympiacos. Sursa: GSP.

Credit imagine: Getty Images

FCSB a fost echipa mai bună, dar nu a reușit să se impună în fața lui Olympiacos, cele două formații remizând, scor 0-0. Campioana României a jucat în inferioritate numerică în ultimele 25 de minute, dar a rezistat, grecii nereușind să pună mari probleme nici măcar în aceste condiții.
Roș-albaștrii au început foarte bine partidă și au pus în pericol poarta adversă chiar la prima fază a meciului. David Miculescu a recuperat și a trimis un șut puternic de la distanță, dar mingea a trecut mult peste poartă.
Olympiacos a dat replica aproape de jumătatea primei reprize, având prima ocazie abia în minutul 19. Grecii au fost periculoși prin Rodinei, care a trimis un șut bun de la distanță, dar Ștefan Târnovanu a fost la post și a prins mingea în doi timpi.
După o jumătate de oră de joc, FCSB l-a pierdut pe Ngezana, care s-a accidentat la spate și a fost schimbat cu Dawa. Înaintea partidei s-a accidentat și Vlad Chiricheș, astfel că roș-albaștrii se confruntă cu noi probeleme de efectiv.
În minutul 36, Darius Olaru a încercat să îl surprindă pe portarul advers cu un șut la colțul scurt, însă acesta a fost pe fază și a reținut mingea. Până la pauză nu au mai existat ocazii mari, FCSB încheind primele 45 de minute cu statistici mai bune decât Olympiacos și cu dueluri mai multe câștigate.
FCSB a revenit și mai curajoasă de la cabine și a avut două ocazii mari de a deschide scorul, în primele 10 minute ale reprizei secunde. Daniel Bîrligea a ratat o dublă ocazie în minutul 52, mai întâi șutând în blocaj, iar apoi șutul său fiind apărat de Tzolakis.
În minutul 55, Risto Radunovic a luat o acțiune pe cont propriu, după care a centrat la colțul lung, pentru Miculescu. Atacantul adus de la UTA Arad a șutat din voleu, dar adversarii au respins din zona careului mic.
FCSB a continuat să joace bine, însă în minutul 68 a primit o lovitură foarte dură. Daniel Bîrligea, care văzuse primul cartonaș galben pentru proteste, a faultat din spate un adversar și a primit al doilea galben, fiind eliminat.
Olympiacos a avut o ocazie uriașă în minutul 79. Yaremchuk a reluat cu capul de la 11 metri, Târnovanu a respins în față, iar El Kaabi a trimis peste poartă din apropiere, semnând o ratare monumentală. Chiar dacă ar fi înscris, golul marocanului ar fi fost anulat pentru un offside, nesemnalizat în timpul jocului.
FCSB a rezistat până la final, iar duelul cu Olympiacos s-a încheiat 0-0. Campioana României a ajuns la 10 puncte în cele 5 etape disputate până acum în Europa League și se află pe locul 10, din 36 de echipe. Roș-albaștrii sunt aproape siguri de calificarea în fazele eliminatorii, fiind șanse mici să mai cadă sub locul 24.

FCSB – Olympiacos: Echipele de start:

  • FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Șut - Miculescu, Olaru, Tănase - Bîrligea
Rezerve: Vlad, Panțîru, Dawa, Ștefănescu, Popa, Toma, Baeten, Musi 
Antrenor: Elias Charalambous
  • Olympiacos: Tzolakis - Costinha, Restos, Pirola, Ortega - Mouzakitis, Dani Garcia - Rodinei, Kostoulas, Masouras - El Kaabi 
Rezerve: Paschalakis, Anagnostopoulos, Biancone, Stamenic, Velde, Yaremchuk, Willian, Chiquinho, Sergio Oliveira, Hezze, Apostolopoulos, Ntoi
Antrenor: Jose Mendilibar
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo