Ianis Hagi revine în Europa League tocmai împotriva echipei lui Mourinho! Duel de foc pentru sferturi
Publicat 21/02/2025 la 15:57 GMT+2
Ianis Hagi va juca din nou în Europa League, după mai bine de 3 ani. Internaționalul român face parte din lista UEFA a lui Rangers și va fi pe teren în "dubla" din optimi împotriva lui Fenerbahce, echipa antrenată de Jose Mourinho, despre care se spune că l-ar dori pe Ianis din sezonul viitor la echipa sa.
Ianis Hagi
Credit imagine: Getty Images
Ianis Hagi este pregătit să revină în Europa League, după o primă jumătate de sezon în care nu a făcut parte din lista UEFA a lui Philippe Clement. În momentul în care antrenorul lui Rangers a înaintat lista pentru faza grupei din UEL, Ianis încă avea o situație incertă, fiind "exilat" la echipa a doua.
De atunci, internaționalul român a fost reprimit la prima formație a scoțienilor și a redevenit unul dintre jucătorii de bază de pe Ibrox. Ianis are 10 contribuții decisive în campionatul Scoției (3 goluri și 7 assist-uri) și speră să-și ajute echipa și în a doua competiție europeană.
Astăzi, Rangers și-a aflat adversara din optimile Europa League, fază în care s-a calificat direct, în urma clasării pe locul 8 în grupa de 36 de echipe. Adversara scoțienilor va fi Fenerbahce, echipă care a trecut de Anderlecht în play-off, cu scorul de 5-2 la general.
Trupa antrenată de Jose Mourinho va fi un adversar complicat pentru Rangers, având în vedere calitatea jucătorilor pe care tehnicianul portughez îi are sub comandă. Acestor jucător ar putea să li se alăture chiar Ianis Hagi în sezonul viitor.
Citește și:
Ianis Hagi vs Mourinho, în optimile Europa League
Presa din Turcia a scris recent despre interesul lui Fener, și implicit al lui Mourinho, pentru mijlocașul român. Ianis încă nu și-a prelungit înțelegerea cu Rangers, scadentă în iulie 2026, iar turcii ar putea să-l transfere pentru o sumă accesibilă în această vară.
Astfel, o prestație bună în "dubla" din luna martie ar putea să fie o audiție bună pentru internaționalul român, care ar putea să-l "cucerească" definitiv pe Mourinho, iar acesta să ajungă la Fenerbahce în vară.
Ianis Hagi va reveni în Europa League, după o absență de 3 ani și 3 luni. Mijlocașul lui Rangers nu a mai evoluat în această competiție din decembrie 2021. Acesta juca 61 de minute în ultimul meci al grupei A, împotriva lui Lyon, iar accidentarea la genunchi a făcut ca Ianis să nu mai poată juca în campania incredibilă a scoțienilor, încheiată cu finala de la Sevilla, pierdută în fața lui Eintracht Frankfurt.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo