Man. United rămâne cu "mărunțiș", în urma finalei Europa League! "Diavolii", buni de plată către o rivală din Premier League
Actualizat 22/05/2025 la 20:52 GMT+3
Manchester United va trebui să redirecționeze o bună parte a bonusului financiar încasat pentru disputarea finalei Europa League către o rivală din Premier League. "Diavolii" vor rămâne astfel, cu o sumă infimă pentru ultimul act disputat la Bilbao, dar și pentru întreg parcursul european.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Manchester United a pierdut finala UEFA Europa League în fața celor de la Tottenham. Echipa lui Ange Postecoglou s-a impus cu 1-0 pe San Mames și a cucerit primul trofeu pentru club după o secetă de 17 ani. Odată cu titlul obținut, Spurs și-a asigurat locul în ediția viitoare a Ligii Campionilor.
De cealaltă parte, Manchester United a ratat șansa de a salva, pe cât posibil, un sezon groaznic pe plan intern. "Diavolii" antrenați de Ruben Amorim nu pierduseră niciun meci în această ediție a Europa League, până la ultimul act cu Tottenham, iar această înfrângere va aduce o mare gaură în bugetul clubului de pe Old Trafford, odată cu ratarea calificării în Liga Campionilor pentru al doilea an consecutiv.
Astfel, Manchester United încheie sezonul european cu un bonus financiar de 36 de milioane de euro, conform Football Meets Data, cu aproape 10 milioane mai puțin decât Tottenham, câștigătoarea competiției. Pentru a pune în balanță cu Liga Campionilor, United a încasat aproape aceeași sumă precum Bologna, care a încheiat pe locul 28 în grupa din UCL, astfel observându-se diferența enormă dintre cele două competiții în ceea ce privește bonusurile financiare oferite de UEFA.
Citește și:
Man. United rămâne cu "mărunțiș" după finala UEL
"Diavolii" au încasat suma de 6 milioane de euro pentru disputarea finalei Europa League, însă conducerea de pe Old Trafford va trebui să redirecționeze undeva la 66% din această sumă către Chelsea, rivala lor din Premier League.
"Albaștrii" trebuie să încaseze 4 milioane de euro din partea lui United pentru că echipa antrenată de Ruben Amorim a ajuns într-o finală de cupă europeană, iar Mason Mount a contribuit la această performanță, conform unei clauze incluse în contractul mijlocașului.
Mason Mount a fost vândut de Chelsea la United în 2023 pentru a echilibra balanța financiară, acesta fiind un jucător crescut în propria academie. "Diavolii" au plătit 64 de milioane de euro pentru internaționalul englez, iar londonezii se pare că au inclus unele clauze extrem de specifice în contractul acestuia.
Astfel, după ce trupa de pe Old Trafford va face plata către Chelsea, aceasta va rămâne cu 32 de milioane de euro pentru parcursul aproape perfect din Europa League, undeva la 13% din suma pe care "diavolii" au cheltuit-o în acest sezon pe transferuri.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
1
0
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
Comentariu
Promo
Promo