Meci spectaculos la Bucureşti? Deznodământul prezis de englezi pentru meciul FCSB - PAOK

FCSB şi PAOK se vor duela joi, de la ora 19:45, în a doua manşă a play-off-ului Europa League. Campioana României s-a impus în primul meci cu scorul de 2-1 şi porneşte ca favorită la calificare.

PAOK - FCSB

Credit imagine: Getty Images

A mai rămas o zi până la mult aşteptatul meci dintre FCSB şi PAOK. Reprezentanta României în cupele europene este aproape de o performanța spectaculoasă şi anume calificarea în optimile Europa League.
În tur, campioana Greciei a început în forță şi la cabine a intrat în avantaj, scor 1-0, după ce a mai avut şi două goluri anulate. Totuşi, FCSB a reuşit să răstoarne scorul, ajutată şi de eliminarea lui Taison pentru proteste, Gheorghiță şi Dawa marcând în repriza secundă.
Având în vedere că echipa pregătită de Elias Charalambous a câştigat meciul tur, cu scorul de 2-1, iar a doua manşă o va disputa pe teren propriu în fața unui stadion arhiplin, accederea în optimi pare a fi foarte aproape, dar englezii sunt de altă părere.
Cei de la Sports Mole au prefațat înfruntarea şi au oferit un pronostic: 3-1 pentru PAOK, rezultat care i-ar califica pe greci. Englezii au scos în evidență diferența de valoare, dar au punctat că există posibilitatea ca dubla manşă să dureze mai mult de 180 de minute.
"Noi spunem: FCSB - PAOK 1-3. PAOK era favorită înaintea confruntării și are echipa mai puternică pe hârtie, așa că, în ciuda istoricului nefavorabil cu echipele din România, au șanse mari să se califice.
Nimeni nu știe ce s-ar fi întâmplat în Grecia dacă rămânea egalitate numerică, dar sigur vor fi 11 la 11 la începutul returului, iar FCSB ar putea avea probleme din cauza talentului din atacul lui PAOK, într-o dublă manşă care se anunță strânsă și care ar putea dura peste 180 de minute", au scris cei de la Sports Mole.
Tragerea la sorți a optimilor de finală va avea loc vineri, la Nyon. Câştigătoarea play-off-ului dintre FCSB şi PAOK va da peste Olympique Lyon sau Eintracht Frankfurt.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo