UEFA a anunțat arbitrul partidei FCSB - PAOK, din returul play-off-ului pentru optimile Europa League
Publicat 18/02/2025 la 12:05 GMT+2
Arbitrul sloven Matej Jug va conduce meciul dintre FCSB şi PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, care va avea loc joi seara, de la ora 19:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa secundă a play-off-ului pentru optimile Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA.
Matej Jug și Zlatan Ibrahimovic, într-un meci de UCL dintre PSG și Ajax
Credit imagine: Getty Images
Arbitri asistenţi vor fi Matej Zunic şi Manuel Vidali, iar al patrulea oficial a fost desemnat Mihael Antic. Arbitru video a fost delegat Dragoslav Peric, iar arbitru asistent video va fi Roberto Ponis, de asemenea sloveni.
FCSB s-a impus joia trecută cu 2-1, în prima manşă.
Jug, la centru în partida FCSB - PAOK. Experiențele avute cu românii
Jug a arbitrat de mai multe echipe româneşti în competiţii europene. Slovenul s-a aflat la centru la meciul dintre AS Roma şi CFR 1907 Cluj, câştigat de italieni cu 5-0, pe 5 noiembrie 2020, pe Stadio Olimpico, în grupele Europa League.
El a mai fost la centru şi la meciul câştigat de naţionala României cu Liechtenstein, scor 2-0, la Vaduz, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, pe 14 noiembrie 2021.
Un alt succes cu Jug la centru a fost obţinut de Universitatea Craiova, 3-0 cu echipa ucraineană Zaria Lugansk, pe 11 august 2022, în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, victorie sinonimă cu calificarea în play-off.
Jug a fost de două ori arbitru de rezervă la meciuri ale României, pe 11 noiembrie 2016, la partida România - Polonia 0-3, din preliminariile Cupei Mondiale 2018, şi pe 9 septembrie 2023, la meciul România - Israel 1-1, din preliminariile EURO 2024.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo