Antrenorul lui Go Ahead Eagles pune la zid FCSB pentru modul în care s-a comportat aseară! "Sancţiunile au fost minime"

Melvin Boel, antrenorul lui Go Ahead Eagles, formaţie învinsă aseară de FCSB, la debutul în noul sezon de Europa League, s-a declarat foarte deranjat de strategia campioanei României, care a tras de timp enorm în dorinţa de a proteja avantajul luat pe tabela de marcaj. Go Ahead Eagles a fost echipa mai bună, e convins tehnicianul olandez, care crede că doar neşansa l-a privat de un rezultat bun.

Melvin Boel, în partida Go Ahead Eagles - FCSB 0-1

Credit imagine: Getty Images

FCSB a trecut de formația olandeză Go Ahead Eagles, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul De Adelaarshorst din Deventer, în prima etapă a Europa League.
A fost o confruntare dominată de gazde, mai ales în prima repriză, când aceştia şi-au creat multe ocazii după reuşita lui Miculescu, în minutul 13.
La finalul disputei, tehnicianul olandezilor, Melvin Boel s-a declarat dezamăgit de rezultat, dar şi de ghinionul avut de echipa sa, care a întâlnit un portar în zi de graţie (7 parade salvatoare pentru Târnovanu).
Antrenorul batavilor s-a plâns şi de tragerile repetate de timp, nesancţionate de arbitrul estonian Tohver, care, în plus, la final, a arătat doar 6 minute de prelungire.
"Ei au făcut tot posibilul să tragă de timp, iar sancțiunile împotriva acestui lucru au fost minime. Astea sunt regulile fotbalului. Nu contează cât ai mingea, ci dacă o bagi în poartă. Părea că o să fie o seară grozavă, iar prima repriză chiar a arătat asta", a explicat tehnicianul în vârstă de 38 de ani după meci, citat de De Stentor.

Melvin Boel crede că echipa lui putea marca 2-3 goluri în poarta FCSB. "Toţi ar fi spus: Ce seară fantastică!"

În ciuda eşecului, tânărul tehnician al lui Go Ahead Eagles crede că formaţia sa a arătat fotbal adevărat în multe momente, posesia de 73% şi cele 17 şuturi reuşite fiind o dovadă a faptului că echipa sa e pe drumul cel bun.
"E întotdeauna dezamăgitor când pierzi. Cred că am făcut și multe lucruri bune, pe care trebuie să le păstrăm pentru meciurile următoare.
Trebuie să valorificăm mai bine ocaziile, ca să ne răsplătim munca. Dacă am fi marcat două sau trei goluri, toată lumea ar fi spus: "Ce repriză fantastică!". Şi chiar putea fi așa", a mai spus Melvin Boel.
Ultima săptămână a fost una de coșmar pentru formațiile din Olanda, care au pierdut pe linie în cupele europene (5 înfrângeri în 5 meciuri). În etapa a doua, pe Go Ahead Eagles o așteaptă o deplasare foarte grea, în infernul de la Atena, unde va întâlni Panathinaikos.
FCSB va juca următorul meci cu Young Boys (2 octombrie, la București), iar apoi cu Bologna (23 octombrie, București), FC Basel (6 noiembrie, în deplasare), Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo