Echipele românești își cunosc adversarele din turul al 3-lea preliminar al cupelor europene! Cu cine se vor duela CFR Cluj și Universitatea Craiova

După ce era cunoscut faptul că FCSB se va duela cu Drita în al 3-lea tur preliminar din Europa League, CFR Cluj și Universitatea Craiova și-au aflat și ele, în această seară, următoarele adversare din cupele europene. Ardelenii o vor întâlni pe Braga, în vreme ce oltenii vor disputa două meciuri cu Spartak Trnava.

CFR Cluj - Universitatea Craiova

Credit imagine: Getty Images

FCSB a fost eliminată din Champions League, miercuri seară, de Shkendija, urmând să evolueze în al 3-lea tur preliminar din Europa League, contra lui Drita.
Joi, CFR Cluj, Universitatea Craiova și "U" Cluj au intrat și ele pe teren, încercând să continue parcursul european.
Din păcate, echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a fost eliminată, după ce Ararat Armenia a dat lovitura în minutul 117, astfel că aventura europeană a Universității s-a încheiat după doar două partide.
Partea pozitivă este că am rămas cu trei echipe angrenate în competițiile europene. Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Sarajevo, calificându-se cu scorul de 5-2 la general, grație victoriei cu 4-0 obținute în această seară.
În plus, CFR Cluj a eliminat-o pe Lugano, marcând unicul gol al dublei manșe în minutul 96.

Universitatea Craiova, misiune ușoară. CFR Cluj, misiune infernală

În turul al 3-lea, echipa din Bănie o va întâlni pe Spartak Trnava. Formația din Slovacia are un lot cotat la 6,95 milioane de euro. Ca o comparație, lotul Universității Craiova este evaluat la 22,78 milioane de euro.
Spartak Trnava a evoluat în primul tur preliminar din Europa League, pierzând cu BK Hacken, din Suedia, cu 2-3 la general. Ulterior, slovacii s-au duelat cu Hibernians, din Malta, în Conference League, trecând cu scorul de 7-2.
Cât despre CFR Cluj, pe ardeleni îi așteaptă meciurile cu Braga, formație care nu mai are nevoie de o prezentare. Lusitanii au un lot cotat la 173 de milioane de euro, în vreme ce cel al CFR-ului are o valoare totală de 31 de milioane de euro.
FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova urmează să dispute meciurile tur pe teren propriu, joia viitoare. În plus, ele își vor afla potențialele adversare din play-off luni, 4 august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo