Englezii știu cum se va termina returul dintre Drita și FCSB! "Orice alt rezultat ar fi o surpriză uriașă"
FCSB o va înfrunta joi seară, în deplasare, pe Drita, într-un meci contând pentru manșa retur a turului 3 preliminar din Europa League. Înaintea partidei, jurnaliștii britanici au anunțat pe cine consideră favorită în acest duel și au scris despre loturile celor două echipe și cele mai importante absențe.
Alibec și-a făcut planuri pentru viața după fotbal! Atacantul a spus care e plăcerea lui nevinovată
Sursa video: Eurosport
FCSB se va duela joi seară, de la ora 21:00, în deplasare, cu cei de la Drita, într-un meci contând pentru manșa retur a turului 3 preliminar din Europa League. Echipa lui Elias Charalambous a câștigat la limită săptămâna trecută, cu scorul de 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0.
Înaintea returului din Kosovo, jurnaliștii englezi au prefațat partida, anunțând cine este echipa de la care au cele mai mari așteptări cu privire la calificarea în turul următor al competiției.
Potrivit celor de la Sports Mole, în ciuda faptului că este "într-o formă groaznică", FCSB este așteptată să câștige cu 3-1, echipa lui Elias Charalambous fiind favorită în fața adversarilor, care au demonstrat în meciul tur că nu pot rezista.
"Noi spunem: Drita - FCSB 1-3, 3-6 la general. FCSB este într-o formă groaznică, dar diferența de clasă dintre cele două echipe spune că oricare alt rezultat în afara unei victorii în deplasare ar fi o surpriză uriașă.
Drita a profitat de fragilitatea FCSB în primele 65 de minute ale meciului tur, dar a cedat pe final și a arătat că nu e capabilă să facă față la acest nivel", au scris jurnaliștii britanici.
FCSB, marea favorită a englezilor înainte de returul cu Drita
În ceea ce privește echipa de start a campioanei României, sursa citată menționează că Elias Charalambous îi va folosi, cel mai probabil, pe Ștefan Târnovanu, care a lipsit în tur din cauza unei suspendări, și pe Daniel Bîrligea, David Miculescu și Vlad Chiricheș, care au fost menajați în weekend, în duelul cu Unirea Slobozia.
În schimb, englezii au notat că FCSB nu se va putea baza pe Risto Radunovic, Darius Olaru, Denis Alibec și Joyskim Dawa, care se confruntă cu probleme medicale, niciunul nefiind în lotul care a făcut deplasarea în Kosovo.
Iată cum ar putea arăta echipa probabilă a celor de la FCSB, conform Sports Mole: Târnovanu - Crețu, Graovac, M. Popescu, Pantea - Chiricheș, Șut, O. Popescu - Miculescu, Bîrligea, Cisotti.
Dacă o va învinge pe Drita și se va califica în play-off-ul Europa League, campioana României va juca pentru un loc în faza ligii împotriva celor de la Aberdeen. În schimb, dacă vor fi eliminați din Europa League, ajungând în play-off-ul Conference League, roș-albaștrii vor da peste învingătoarea din dubla Differdange - Levadia Tallinn.
Meciul dintre Drita și FCSB este programat mâine seară, de la ora 21:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Drita
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/122365.png)
1
3
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Scor (3-6)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)