FCSB, în urna a 3-a, dacă se califică în Europa League! Ce adversari de top îi așteaptă pe roș-albaștri

FCSB evoluează împotriva lui Aberdeen pentru un loc în grupa principală de Europa League, acolo unde există câteva formații de top ale Europei. În cazul în care se califică, roș-albaștrii ar urma să facă parte din urna a 3-a la tragerea la sorți, urmând să dispute încă 8 partide, câte două cu echipe din fiecare urnă valorică, la fel ca în sezonul trecut.

Tănase și Șut se așteaptă la un meci agresiv cu Aberdeen! Ce au remarcat la adversara din EL

Sursa video: Eurosport

FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova încep în această seară, în deplasare, luptele finale pentru un loc în faza ligii din Europa League și Conference League. Campioana României va juca, de la ora 21:45, pe terenul celor de la Aberdeen, într-un meci contând pentru prima manșă a play-off-ului Europa League.
Potrivit specialiștilor, roș-albaștrii au 69% șanse de a se califica în faza ligii din Europa League, după ce analiștii de la Football Meets Data au întocmit o ierarhie a echipelor cu cele mai mari șanse de calificare în faza principală.
Înaintea play-off-ului, aceiași specialiști au întocmit deja o proiecție a urnelor dinaintea tragerii la sorți a grupei lărgite de 36 de echipe. Dacă favoritele se califică, atunci FCSB ar urma să facă parte din urna a 3-a și, la fel ca și în sezonul trecut, să se dueleze cu câte doi adversari din fiecare dintre cele 4 urne, adunând un total de 8 partide în această toamnă.
Din prima urnă, există mai multe echipe care ar putea lejer în Champions League și care sunt de evitat. AS Roma, FC Porto, Feyenoord, Lille, Betis sau Aston Villa sunt numele de evitat pentru roș-albaștri.
Dacă predicțiile celor de la Football Meets Data se respectă, atunci Fenerbahce, Braga, Steaua Roșie Belgrad, Lyon sau Paok s-ar afla în urna a doua și s-ar putea duela cu FCSB.
Din urna a 3-a ar urma să se aleagă alți doi adversari pentru echipa antrenată de Elias Charalambous, dintre: Basel, Midtjylland, Freiburg, Ludogorets, Notthingham, Sturm Graz, Nice și Bologna.
Urna a 4-a, dacă favoritele câștigă în play-off: Celta Vigo, Stuttgart, Panathinaikos, Malmo, Go Ahead Eagles, Utrecht, Genk, Brann, Kairat Almaty.

Aberdeen – FCSB se va termina egal, cred englezii

Înaintea duelului care va avea loc pe Pittodrie Stadium, jurnaliștii britanici au prefațat partida, analizând cele două echipe și anunțând care este scorul cu care se așteaptă să se încheie meciul.
Conform celor de la Sportsmole, FCSB ar urma să obțină o remiză în prima manșă a dublei cu Aberdeen, scor 1-1, roș-albaștrii având deja experiență în acest sezon al cupelor europene, în care scoțienii nu au debutat încă.
"FCSB și-a demonstrat deja capacitatea de a concura pe scena continentală în acest sezon și vor putea ține piept unei echipe a lui Aberdeen care a avut un început lent de sezon, înaintea returului de săptămâna viitoare, în România", au scris britanicii.
Partida dintre Aberdeen și FCSB este programată de la ora 21:45, în timp ce CFR Cluj și Universitatea Craiova vor juca împotriva celor de la Hacken, respectiv Basaksehir, de la ora 20:00, respectiv 20:45. Toate cele 3 meciuri vor fi transmise în format LIVE TEXT AICI pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo