FCSB "scoate armele" la meciul cu Bologna din Europa League! Roș-albaștrii, cu toate vedetele pe teren

FCSB o va înfrunta joi seară, pe teren propriu, pe Bologna, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă a fazei ligii din Europa League. Cu mai puțin de 48 de ore înainte de startul partidei, conducerea roș-albaștrilor a anunțat cum va arăta echipa de start pe care Elias Charalambous o va trimite pe teren.

Gabriel Torje, în "Fotbalul - Povestea mea": "La Dinamo, suporterii sunt fanatici!"

Sursa video: Eurosport

FCSB va primi joi seară, de la ora 19:45, vizita celor de la Bologna, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă a fazei ligii din Europa League.
Înaintea partidei, roș-albaștrii au doar 3 puncte și se află pe locul 24 în clasamentul competiției. Italienii stau chiar mai prost, ocupând locul 27, cu un singur punct, după ce în primele două etape au înregistrat o înfrângere, 1-0 cu Aston Villa, și o remiză, 1-1 cu Freiburg.
După ce în weekend campioana României a suferit o înfrângere surprinzătoare pe terenul celor de la Metaloglobus, conducerea a anunțat că se vor face mai multe schimbări în echipa de start pentru duelul cu Bologna.
Unul dintre fotbaliștii care ar urma să fie titulari joi seară este Denis Alibec, care s-ar fi plâns că nu a primit suficiente șanse pentru a demonstra în tricoul celor de la FCSB. Patronul clubului își dorește ca atacantul să fie inclus acum în primul 11.
Alături de Alibec, pe teren ar urma să se afle încă din primul minut și David Miculescu, Mamadou Thiam și Darius Olaru, alături de Ngezana și Lixandru în apărare, oficialii roș-albaștrilor dorindu-și să îi atace pe italieni cu cei mai buni jucători în duelul din Europa League.
În schimb, Florin Tănase nu este așteptat să prindă echipa de start, patronul celor de la FCSB anunțând că golgheterul nu va mai juca în același timp cu Olaru.
Duelul dintre FCSB și Bologna, din cea de-a treia etapă a fazei ligii din Europa League, va avea loc joi seară, de la ora 19:45, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și în aplicația Eurosport.

Programul complet al celor de la FCSB din Europa League

etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB, 0-1
etapa 2: FCSB - Young Boys, 0-2
etapa 3: FCSB - Bologna, 23 octombrie, ora 19:45
etapa 4: FC Basel - FCSB, 6 noiembrie, ora 19:45
etapa 5: Steaua Roșie - FCSB, 27 noiembrie, ora 22:00
etapa 6: FCSB - Feyenoord, 11 decembrie, ora 22:00
etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB, 22 ianuarie 2026, ora 22:00
etapa 8: FCSB - Fenerbahce, 29 ianuarie 2026, ora 22:00
Fazele eliminatorii:
Play-off: 19 şi 26 februarie 2026
Optimi de finală: 12 şi 19 martie 2026
Sferturi de finală: 9 şi 16 aprilie 2026
Semifinale: 30 aprilie şi 7 mai 2026
Finala: 20 mai 2026 (Istanbul)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo