Ngezana și-a luat rămas-bun de la coechipieri după FCSB - Feyenoord 4-3! Conducerea clubului a reacționat imediat
FCSB s-a impus aseară în prelungiri, cu scorul de 4-3, în fața celor de la Feyenoord, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din Europa League. La finalul partidei, unul dintre marcatorii roș-albaștrilor, Siyabonga Ngezana, a dat de înțeles că acesta ar putea să fi fost ultimul lui meci la FCSB. Conducerea clubului a răbufnit.
Daniel Graovac a prefațat duelul FCSB - Feyenoord! Ce a spus despre absențele lui Bîrligea și Olaru
Sursa video: Eurosport
FCSB a obținut aseară, pe teren propriu, o victorie senzațională în fața celor de la Feyenoord, în meciul contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din Europa League.
Roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 4-3, grație unui gol marcat în minutul 90+5 de Florin Tănase. Anterior, pentru campioana României au înscris Siyabonga Ngezana (11'), Mihai Toma (54') și Mamadou Thiam (87').
La finalul partidei, Ngezana, care a fost scos de pe teren în minutul 65, după ce a acuzat probleme medicale, a făcut câteva declarații în fața jurnaliștilor. Sud-africanul a dat de înțeles că acesta ar putea să fi fost ultimul său meci în tricoul roș-albaștrilor.
Fundașul va pleca la Cupa Africii pe Națiuni și nu se știe dacă va mai reveni în lotul lui Elias Charalambous, luându-și parcă rămas-bun deja de la coechipieri.
"Nu se știe niciodată (n.r. ce se va întâmpla în continuare)! Nu poți ști niciodată viitorul, mai ales acum. Acum sunt concentrat să mă duc la Cupa Africii și le doresc numai bine colegilor mei în meciurile rămase, sper că vor ajunge în play-off", a declarat Ngezana.
Ngezana și Chiricheș, OUT în iarnă de la FCSB
În urma acestei afirmații a fotbalistului, care a sugerat că și-ar dori să plece dacă va veni vreo ofertă pe numele său, conducerea campioanei României a răbufnit, spunând că Ngezana este liber să nu se mai întoarcă în țară.
Patronul celor de la FCSB a declarat că echipa lui s-a înțeles deja cu un alt fundaș central, Andre Duarte, și intenționează să mai aducă un stoper în această iarnă, astfel că nu ar mai avea nevoie de serviciile sud-africanului.
Totodată, după meciul cu Feyenoord, șefii roș-albaștrilor au anunțat că FCSB s-ar putea despărți din această iarnă și de Vlad Chiricheș, care nu mai este dorit la echipă deși mai are contract până în vară.
După victoria de aseară, campioana României a acumulat 6 puncte și este pe locul 27 în clasamentul din Europa League. În ultimele două etape ale fazei ligii, echipa lui Elias Charalambous le mai are de înfruntat, în ianuarie, pe Dinamo Zagreb și Fenerbahce.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
4
3
Feyenoord
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)