Șansele FCSB la top 8 și top 24, în Europa League! Statisticienii au făcut calculele înaintea duelului cu Go Ahead Eagles
FCSB traversează o formă slabă în SuperLiga României, dar speră ca astăzi să sune revenirea cu o victorie în Europa League, pe terenul lui Go Ahead Eagles. Campioana României este cotată cu șanse mici de a prinde chiar și top 24, statisticienii realizând un clasament înaintea primei etape.
Alhassan a dezvăluit cât de pregătită e FCSB pentru debutul în Europa League! Mesajul pentru fani
Sursa video: Eurosport
FCSB trece prin cea mai complicată perioadă din istoria recentă și cu fiecare etapă șansele la play-off scad considerabil. În acest moment, campioana României ocupă poziția a 13-a, la nu mai puțin de zece puncte de locul al 6-lea, după înfrângerea cu Botoșani.
În această seară, de la ora 19:45, campioana României debutează în faza principală a Europa League, acolo unde a ajuns pentru al doilea an la rând. Elias Charalambous speră să repete parcursul bun din sezonul trecut, când echipa a ajuns până în optimile competiției, dar statisticienii le oferă șanse mici roș-albaștrilor.
Conform datelor publicate de Football Meets Data, FCSB are doar 28% șanse să prindă locurile din TOP 24 ale competiției și de doar 2% să încheie între primele 8. Acest procent o plasează pe formația din capitală pe poziția a 35-a din 36, ceea ce înseamnă că doar Maccabi Tel-Aviv este văzută cu șanse mai mici la calificare.
Estimarea pesimistă este legată atât de parcursul nesatisfăcător al roș-albaștrilor în SuperLigă, cât și de nivelul ridicat al adversarilor din grupă. Primul meci al bucureștenilor în Europa League este programat astăzi, de la ora 19:45, pe terenul olandezilor de la Go Ahead Eagles.
FCSB are în față opt confruntări în această etapă a competiției, într-un calendar extrem de dificil.
Programul celor de la FCSB în Europa League
- etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB, 25 septembrie, ora 19:45
- etapa 2: FCSB - Young Boys, 2 octombrie, ora 19:45
- etapa 3: FCSB - Bologna, 23 octombrie, ora 19:45
- etapa 4: FC Basel - FCSB, 6 noiembrie, ora 19:45
- etapa 5: Steaua Roșie - FCSB, 27 noiembrie, ora 22:00
- etapa 6: FCSB - Feyenoord, 11 decembrie, ora 22:00
- etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB, 22 ianuarie, ora 22:00
- etapa 8: FCSB - Fenerbahce, 29 ianuarie, ora 22:00
Elias Charalambous vrea să repete parcursul bun realizat alături de FCSB în sezonul trecut de Europa League
Elias Charalambous speră la un parcurs bun în Europa League și se gândește că echipa sa poate repeta performanța din sezonul trecut, când a atins faza optimilor. Roș-albaștrii debutează joi, de la ora 19:45, pe terenul olandezilor de la Go Ahead Eagles.
"Sunt două competiții diferite, campionatul și Europa. Știm că sunt meciuri de nivel mult mai înalt și trebuie să fim și mai buni. Suntem foarte motivați pentru astfel de meciuri. Trebuie să arătăm mult mai bine ca să facem față. Sper ca mâine să avem un start bun și să ne schimbăm situația în care ne aflăm.
Suntem obișnuiți cu acest lucru (n.r. ca patronul să anunțe echipa), nu e ceva neobișnuit pentru noi.
Istoria nu are legătură cu meciul de mâine. A trecut mult timp de la meciul cu Ajax. Ne amintim, e vorba de un duel dintre România și Olanda, dar nu are legătură cu meciul de mâine. Sezonul trecut ne-am descurcat bine în această competiție, de ce să nu o facem și în acest an?
Toți jucătorii se antrenează bine. Cei cu minute mai puține au șansa de a arăta ce pot, de a-și arăta valoarea, pentru că o au. Avem în față un adversar foarte bun. Au câștigat Cupa. Nu e ușor să câștigi Cupa într-o țară cu un asemenea fotbal. Am analizat multe meciuri, inclusiv cel cu Ajax. Au controlat jocul, au fost mai buni decât Ajax. Pentru unii poate pare că nu va fi greu pentru că nu au experiență în Europa, dar nu e așa", a declarat Elias Charalambous la conferința de presă, citat de Digi Sport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Go Ahead Eagles
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/5.png)
0
1
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)