Statisticienii îl contrazic pe Dan Petrescu! CFR Cluj, favorită în fața celor de la Lugano
Publicat 18/07/2025 la 17:58 GMT+3
CFR Cluj se va înfrunta cu Lugano pentru un loc în turul 3 preliminar al UEFA Europa League, iar antrenorul Dan Petrescu este convins că adversarii din Elveția sunt net favoriți în această dublă manșă. Totuși, statisticienii o văd pe CFR cu mai multe șanse la calificare.
Interviu inedit cu Radu Dragusin – lectii despre ambitie si sacrificiu (Sursă: BRD Locker Room)
Sursa video: Eurosport
CFR Cluj a obținut, joi seara, calificarea în turul 2 preliminar al Europa League, în urma victoriei obținute cu scorul de 3-0 împotriva maghiarilor de la Paksi, în returul de la Cluj-Napoca. "Feroviarii" s-au impus cu scor de neprezentare la capătul unui meci "inundat" de ploaia torențială care a căzut de-a lungul celor 90 de minute.
Chiar dacă CFR s-a calificat, Dan Petrescu nu a putut să se bucure pentru această performanță din cauza celor două pierderi din startul meciului. În primul sfert de oră, doi jucători "vișinii" s-au accidentat și au părăsit terenul. Lindon Emerllahu va reveni în maxim două săptămâni, dar Mohammed Kamara va avea nevoie, cel mai probabil, de intervenție chirurgicală și ar putea să stea pe tușă în jur de 4 luni, conform gsp.ro.
Din acest motiv, antrenorul CFR-ului consideră că echipa sa nu are cum să fie favorită în fața lui Lugano, fără doi dintre jucătorii titulari. Totodată, antrenorul CFR-ului a fost deranjat de unele voci din presă, care spun că eliminarea de anul trecut în fața lui Pafos a fost rușinoasă: "Dacă ne bătea Paksi azi, era la fel: rușine. Ce rușine? Ei nu joacă fotbal? Nu au salarii?
Să vedeți ce terenuri de antrenament au. Noi nu avem. Se pune o presiune în plus, care îi afectează pe jucători și pe mine. Mereu trebuie să-i batem pe toți. Acum dacă jucăm cu Lugano... ia vedeți de lot au ei. Noi suntem favoriți iar și va fi rușinea planetei să nu-i batem", a spus Petrescu, ironic, la conferința de presă de după victoria cu Paksi.
Citește și:
Statisticienii o dau pe CFR favorită în duelul cu Lugano
Antrenorul CFR-ului a fost contrazis de statisticienii de la Football Meets Data. Aceștia fac calcule bazate pe mii de simulări și de date acumulate în ceea ce privește meciurile din competițiile europene. Conform acestora, CFR are 61% șanse de a o elimina pe Lugano și să ajungă în turul 3 Europa League.
Aceiași statisticieni prezic că CFR va ajunge în grupa de Conference League și va ocupa un loc în urna a doua, dar și faptul că FCSB va ajunge din nou în Europa League, fiind repartizată în urma a treia. Aceste proiecții sunt bazate pe rezultatele din această săptămână europeană.
Pentru CFR Cluj urmează o deplasare complicată pe Giulești, împotriva Rapidului în a doua etapă din Superliga. "Derby-ul Feroviar" se va disputa duminică, de la ora 21:30. După, gruparea clujeană se deplasează în Elveția pentru meciul tur cu Lugano, de joia viitoare.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Lugano
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/113638.png)
0
0
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo