Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Eurosport #StarOfTheYear Cum a devenit Robert Lewandowski cel mai bun atacant din lume

Irina Aldea

Publicat 14/12/2020 la 21:09 GMT+2

Robert Lewandowski și-a trecut în palmares o triplă cu Bayern Munchen în 2020 și a câștigat numeroase premii pentru asta – inclusiv premiul #StarOfTheYear de la Eurosport. Faptul că atacantul de 32 de ani ar trebui pus pe aceeași treaptă cu Lionel Messi și Cristiano Ronaldo nu a fost mereu o chestiune firească, însă este rezultatul profesionalismului de neegalat de care polonezul dă dovadă mereu.

Robert Lewandowski ist Eurosport Star of the Year

Credit imagine: Getty Images

Dacă ai șansa de a sta chiar în fața lui Robert Lewandowski observi o serie de lucruri: E un tip destul de normal, înalt, normal îmbrăcat, normal din punct de vedere social. A vorbi cu el este mai presus de toate, e extrem de plăcut. În cea mai mare parte comunică destul de încet, își alege cuvintele. Răspunsurile sale sunt politicoase, dar uneori prea blânde. Nu vrea să deranjeze pe nimeni.
Pe teren nu e cazul, e cu totul alt tip acolo. De când a ajuns în Bundesliga, în 2010, el și-a lăsat obiectivele să vorbească de la sine. Are deja 249 de goluri înscrise la cluburile pentru care a jucat în Germania (Borussia Dortmund și Bayern Munchen). "Este pur și simplu minunat în fața porții adverse", a spus directorul sportiv al lui Bayern, Hasan Salihamidzic: "Asta face un atacant să fie atât de special".

Mașinăria Lewandowski, câștigătorul premiului Star of the Year, din partea Eurosport

Dacă se echipează pentru meci, Lewandowski trece rapid de la un tip plăcut la o mașinărie forte. Face tot ce trebuie făcut pentru a avea succes garantat, dar doar prin mijloacele corecte, bineînțeles – în peste 600 de meciuri la nivel profesionist, polonezul a fost eliminat de doar două ori, cel mai recent în ferbaurie 2013.
Robert Lewandowski - STAR OF THE YEAR - EUROSPORT
Pentru a avea succes maxim, Lewandowski a devenit, mai presus de toate, din ce în ce mai profesionist. Totul în viața lui este subordonat profesiei sale, corpul său a devenit un templu de care are grijă în fiecare moment: "Dacă te uiți în vestiar, nimeni nu are un corp ca al lui Lewandowski", a spus Karl-Heinz Rummenigge.
Soția lui Lewa, Anna, fostă campioană la karate, are și ea "partea ei de vină" în acest sens: "Sunt norocos că soția mea este nutriționistă. Știe ce trebuie să mănânc, știe ce vitamine trebuie să iau", a mărturisit Lewandowski. Astfel, Lewa mănâncă desertul înainte de felul principal, asta presupune că arderea grăsimilor devine mai eficientă.

Robert Lewandowski, cel mai bun fotbalist al anului 2020

"Ceea ce mă impresionează cel mai mult la el", a spus marele Jupp Heyneckes, "sunt profesionalismul, ambiția, pasiunea, dedicarea și condiția fizică". Asta face din Lewandowski un "jucător incredibil, de talei mondială". Chiar și noaptea, nimic nu e lăsat la voia întâmplării acasă la Lewandowski. Aici, atacantul lui Bayern primește sfaturi de la un terapeut înainte de culcare. De pildă, i-a explicat că este important să elimine orice sursă de lumină din dormitor, pentru a se odihni așa cum trebuie.
"Am discutat chiar și despre poziția în care ar trebui să dorm", a dezvăluit Lewandowski cu ceva timp în urmă: "Eu sunt dreptaci și piciorul meu ar trebui să fie eliberat mereu, așa că este mai bine pentru mine să dorm pe partea stângă". Când se relaxează, Lewandowski caută "să nu mai atingă consola de jocuri", ci în schimb să citească o carte. De cele mai multe ori alege să citească biografii ale altor mari sportivi: "Michael Jordan, Tiger Woods, Usain Bolt. Acestea sunt superstaruri care și-au modelat sportul în care au scris istorie. Caut să văd dacă pot învăța și eu ceva de la ei", mărturisea Lewandowski.
Robert Lewandowski - STAR OF THE YEAR - EUROSPORT
Lewandowski se bazează și pe ajutorul din partea profesioniștilor în pregătirea meciurilor. Mulți fotbaliști s-au obișnuit cu anumite acțiuni recurente din superstițiile pe care le-au dezvoltat. Lewandowski le face pentru că îl fac mai bun: "Tot ceea ce facem înainte de joc are un rol important", crede el: "În acest fel, creierul este pregătit pentru un eveniment important care va urma". De când a devenit conștient de asta, Lewa a început să se concentreze mult mai bine pe ritualurile dinainte de meciuri. De pildă, acum "întotdeauna pune primul picior în pantoful stâng".

Robert Lewandowski, fotbalistul care nu cunoaște limite

Inutil de spus că, indiferent de unde a evoluat Lewandowski, el a fost întotdeauna favoritul antrenorului de fitness. Prin urmare, 32 de ani este o vârstă care nu-l deranjează, asta pentru că știe că orice s-ar întâmpla, trebuie să muncească din greu pentru a fi la cel mai înalt nivel: "Am 29 de ani sau chiar mai tânăr", a spus Lewa anul trecut. Acesta a fost de fapt rezultatul unui test al vârstei biologice. În consecință, Lewandowski intenționează să continue vântătoarea de obiective timp de mulți ani de-acum înainte: "Aș dori să păstrez această formă încă cinci, șase, sau chiar șapte ani", a spus el sezonul trecut.
De fapt, după ce a trecut de 30 de ani, Lewandowski a devenit și mai bun. 2019/2020 a fost sezonul lui, 2020 anul său. Câștigător de cinci ori cu Bayern în Bundesliga (34), DFP-Pokal (6) și Champions League (15), nimeni nu a marcat mai des decât el. A primit o mulțime de premii din acest motiv: fotbalistul anului în Germania, jucătorul sezonului în Bundesliga, atacantul anului în Europa, fotbalistul european al anului.
Vor urma fără doar și poate și altele: probabil va fi în curând numit și FIFA World Player of the Year și pentru a noua oară cel mai bun atacant din Polonia. Un punct important în dezvoltarea lui Lewandowski o constituie contractul semnat pe patru ani la Munchen în vara anului 2019. Atunci a îndepărtat orice zvon privind un eventual transfer la Real Madrid, iar totul vine în favoarea lui, asta pentru că Lewa și-a găsit pacea la Bayern.
Robert Lewandowski - STAR OF THE YEAR - EUROSPORT
"Sunt sigur că FC Bayern este exact locul potrivit pentru mine", a spus el la momentul respectiv. De atunci a marcat 70 de goluri și pare de neoprit. Se pare că Lewandowski a realizat la un moment dat că planul carierei lui nu are nevoie de o altă stație dincolo de Bavaria. Dimpotrivă: obiectivele sale au făcut din echipa de la Munchen regina Europei în 2020. Nu mai există "dincolo" de Bavaria. Dar, mai presus de toate, un lucru cert a dus Bayern pe cele mai înalte culmi alte fotbalului mondial: munca grea depusă neîncetat.

Robert Lewandowski și drumul de la "prea slab" la "cel mai bun"

În adolescență, polonezul era talentat, dar nu avea condiția fizică necesară: "De pildă, antrenorul echipei naționale U15 mi-a spus că îi pare rău, dar că sunt prea slab pentru a juca la echipa națională", a povestit Lewa mai demult. Pe când era doar un adolescent, Lewandowski a rememorat câteva momente care l-au făcut să realizeze ce are de făcut pe mai departe.
Câteva eșecuri l-au trezit la realitate pe cel care e azi considerat cel mai bun fotbalist al anului: "Am început să lucrez mai mult în sala de greutăți și să-mi construiesc și conturez mușchii. Asta a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea", a spus Lewandowski retrospectiv. Lewa trebuia mai întâi să se lupte în divizia a treia poloneză, la Znicz Pruszkow. Flerul său în fața golului era deja cunoscut pe atunci, în 2007-2008 a marcat 15 goluri pentru Pruszkow și a devent golgheter. În 2008-2009, el a fost de asemenea cel mai bun marcator din divizia a doua, cu 21 de reușite. Lech Posen l-a adus la Ekstraklasa, unde doi ani mai târziu a câștigat și titlul de golgheter în prima divizie (18).
Cei care l-au cunoscut atunci sunt uimiți și acum de talentul lui Lewandowski. El nu a fost în niciun caz un atacant minune în Polonia: "Dacă ar fi fost așa, ar fi marcat 40 de goluri pe sezon în divizia a treia", a declarat antrenorul său Leszek Ojrzynski într-un interviu acordat pentru Eurosport. Mai degrabă, Lewandowski "învățase sistematic fotbalul profesionist". Jurgen Klopp, care l-a luat pe Lewandowski sub aripa sa la Borussia Dortmund în 2010, vede lucrurile altfel în cazul polonezului: atacantul a câștigat titlul de clasă mondială încetul cu încetul: "S-a dezvoltat cu timpul. Nu a venit de nicăieri și a jucat așa de la început", spune Klopp, care poate oferi informații din interior: "Diferența dintre jucătorul de atunci și jucătorul de astăzi este incredibilă".
Lewandowski a "făcut clic" la Borussia Dortmund în 2010 când Klopp l-a pus să joace în lateral și i-a spus într-o conversație de două ore că trebuie să lucreze la limbajul corporal, care mai apoi i s-a părut foarte dificil de interpretat din exterior. Un dialog care l-a făcut pe polonez să gândescă și mai mult la ce poate îmbunătăți: "Știam că trebuie să schimb asta pentru a deveni un jucător mai bun", a spus el recent. Privind în urmă, timpul de la Dortmund a avut un impact deosebit asupra lui: "Jurgen Klopp m-a făcut un fotbalist de top".

Perioada Bayern Munchen, glorie imediată cu Pep Guardiola pe bancă

Din 2014, Pep Guardiola avea să culeagă roadele anilor de muncă de la Borussia Dortmund. Lewandowski venea la Munchen din postura de jucător liber de contract și impresiona pe toată lumea instant: "Este unul dintre cei mai profesioniști fotbaliști cu care am lucrat", a declarat de curând antrenorul lui Manchester City, spunând că stilul de viață al lui Lewandowski este motivul pentru care polonezul are succes: "El mănâncă, doarme și se antrenează în așa fel încât să maximizeze beneficiile are fotbal".
Catalanii au fost profund impresionați de rezistența lui Lewandowski: "Nu a fost niciodată accidentat - totul datorită dietei corecte și a pregătirii intense pentru meciuri". Între 2010 și 2020, Lewandowski a jucat cel puțin 31 din cele 34 de jocuri pe teren în fiecare sezon din Bundesliga fără excepție - nimeni altcineva nu a reușit asta, nici măcar un portar. Lewa a luat ceva de la fiecare dintre antrenorii pe care i-a avut, chiar și în mandatul lui Niko Kovac, care se presupune că a eșuat la Munchen. Lewandowski a evoluat în prezența oricărui antrenor. Sub comanda lui Kovac, atacantul a coborât mai mult și mai des în mijlocul terenului pentru a fi mai bine integrat în joc.
Robert Lewandowski - STAR OF THE YEAR - EUROSPORT
"Nu vreau să fiu un atacant care așteaptă 90 de minute în zona de pedeapsă pentru minge. Vreau să fac parte din echipă, din joc, vreau să mă mișc și să trec, nu doar să aștept, să-mi ajut colegii în orice zonă a terenului. În copilărie jucam în mijlocul terenului sau chiar pe laterale", spunea Lewandowski într-un interviu acordat mai mult. Prin urmare, este greșit, spune Philippe Coutinho, "să-și reducă jocul doar la goluri. Lewandowski lasă apărării adverse mai puțină libertate, începe să pună presiune și deschide constant spațiile, ceea ce le creează colegilor lui șanse".
De altfel, Lewandowski a ajutat și el la "renașterea" lui Thomas Muller, care a revenit și el la un nivel foarte bun după vârsta de 30 de ani, după prelungirea contractului, la fel ca fenomenalul atacant polonez: "Este mai ușor să joci cu Thomas. El mă ajută foarte mult, ne completăm perfect", a spus odată polonezul. Pentru că: "Întotdeauna mai avem un jucător în zona de penalizare când Thomas este pe teren și am mai mult spațiu".
Asta s-a dovedit a fi adevărat și în mandatul lui Flick. Cu cât o echipă din care Lewandowski face parte are o posesie mai mare a mingii, cu atât polonezul este mai periculos. Datorită presiunii atacului și a unei poziționări generale mai mari pe teren, jocul lui Bayern sub comanda lui Flick s-a apropiat și mai mult de dorința lui Lewandowski. "Filosofia lui Flick mi se potrivește", spune el. În calitate de atacant, trebuie să "ai toate mijloacele necesare pentru a fi pregătit psihologic pentru moment. Nu-mi place să aștept mult mingea - nimănui nu-i place. Dar trebuie să mă concentrez pentru a fi gata când primesc mingea. Este incredibil de important".
Lewandowski a marcat 261 de goluri în 304 de meciuri din Bundesliga pentru Bayern - doar Gerd Müller (365) și Klaus Fischer (268) sunt înaintea lui. În UEFA Champions League, cu 71 de goluri, este egal cu Raul, în spatele lui Cristiano Ronaldo (134) și Lionel Messi (118), de asemenea, pe locul trei. În vară, atacantul "a șters cu buretele" în cele din urmă și ultimul său defect, și anume cel potrivit căruia înscrie prea puține goluri în fazele eliminatorii din Champions League.
"Robert Lewandowski este un pic ca mine, dar de zece ori mai bun", spune antrenorul asistent al lui Flick, Miroslav Klose, cel mai bun marcator al Cupei Mondiale din toate timpurile. Goluri cu capul, cu stânga, cu dreapta, din penalty sau lovitură liberă, Lewandowski poate face totul. Sau așa cum spune Klose: "Este un atacant perfect echipat".
De fapt, el pare destul de normal în afara terenului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo