Decembrie este luna în care prima ligă a fotbalului englez le rezervă fanilor cele mai multe partide, întinse pe nu mai puțin de șase etape. După ce duminică s-a încheiat runda a 15-a, marți și miercuri, în Premier League se dispută meciurile din etapa a 16-a, intermediară.
Fără victorie în ultimele cinci etape, Everton primește vizita lui Arsenal, una dintre cele mai în formă cluburi engleze ale momentului. Echipa de pe Goodison se află într-o vădită criză, ultimul succes oficial fiind înregistrat pe 30 octombrie, 2-0 cu West Ham. Mai mult, "caramelele" l-au pierdut și pe Yannick Bolasie, accidentat grav în urmă cu două etape. De cealaltă parte, Arsenal este la numai trei puncte în spatele liderului Chelsea și pare a fi singura echipă capabilă să țină ritmul cu liderul Chelsea. Deplasarea "tunarilor" nu va fi însă una ușoară, Everton fiind neînvinsă în fața propriilor fani în acest sezon. Everton - Arsenal este LIVE pe Eurosport 1, marți, de la 21:45.
Manchester City resimte din plin absența lui Kun Agüero, suspendat după eliminarea din partida contra lui Chelsea. Echipa antrenată de Pep Guardiola a pierdut două meciuri consecutive în Premier League și distanța față de lider a ajuns acum la șapte puncte. "Cetățenii" sunt astfel obligați să învingă Watford, pe Etihad, în această etapă. Elevii lui Walter Mazzarri au arătat însă un fotbal spectaculos în meciul câștigat în weekend cu Everton, cu 3-2, dar vor trebui să fie mult mai precauți la Manchester, în fața unei echipe a cărui forță ofensivă este recunoscută în Premier League. Manchester City - Watford poate fi urmărit în direct pe Eurosport 1, miercuri, de la 22:00.
Liga
VIDEO | Golul începutului de an a fost reușit de brazilianul de 15 ani dorit insistent de Barcelona
ACUM 21 MINUTE
  • Toate partidele din Premier League sunt LIVE pe Eurosport Player.
Liga
Ancelotti a răbufnit după meciul Realului din Cupa Regelui: "Trebuie să se trezească! E o prostie"
ACUM O ORĂ
Premier League
Who’s better | Kepa vs Lloris, duelul etapei cu numărul 23 din Premier League
ACUM 3 ORE