Gabi Balint, alături de Marius Lăcătuș au fost tinerii eroi curajosi ai Stelei într-o seară magică pentru fotbalul românesc. Îndemnat de "nebunia" Fiarei, Gabi Balint a ales să fie și el pe lista executanților din finala contra Barcelonei și nu a avut de ce să regrete. Golurile lor au adus Cupa Campionilor la București.

Gabi Balint, amintiri de la Sevilla

Unul dintre marcatorii de la Sevilla, Gabi Balint, a rememorat pentru Eurosport câteva dintre trăirile din finala Cupei Campionilor contra Barcelonei de acum 35 de ani.
Romanian Liga I
Trică a răbufnit după remiza cu Dinamo! "Du-te la tine în țară! Păcălești fotbalul și pe mine!"
ACUM 3 ORE
7 mai 1986. Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la ziua asta?
Primul lucru, chiar văd trofeul, "urecheata", așa cum îi spune multă lume. Îl văd și îl simt și acum, îl simt în mâini. Când spun 7 mai, practic văd trofeul în mâinile mele.
Imaginează-ți că vorbești cu cineva care nu știe nimic despre 7 mai. Ce i-ai spune?
Categoric i-aș spune că eu am câștigat Cupa Campionilor Europeni și am și marcat în finală. Dar în general, toți cei care cunosc fotbal, care urmăresc știu că o echipă românească a câștigat Cupa Campionilor Europeni. M-aș lăuda puțin, m-aș bate cu pumnul în piept că și eu am fost unul dintre cei care au câștigat și care au marcat la Sevilla.
E ceva ce nu ai zis niciodată despre finala aceasta?
În fiecare an, toți ne întreabă, mai spune-ne ceva nou, ceva ce nu ai mai spus. Deja nu mai știu ce am spus, s-a spus cam tot, am și scris. E foarte greu să îmi aduc aminte ceva ce nu s-a spus, dar mai vorbesc cu tatăl meu, îmi mai spune trăirile lui. De exemplu, chiar ieri îmi spunea, când s-a întors la Sângeorz-Băi, îl așteptau în gară, la 5 dimineața primarul orașului, directorul stațiunii, câțiva colegi de serviciu și mama, după care s-au dus la noi acasă și l-au pus să povestească așa cu amănuntul ce s-a întâmplat.
Și ce nu s-a mai spus, nu știu...chiar stăteam cu Belo după meci, nu realizam și îi spuneam, "Băi, tu îți dai seama ce am realizat?". Și el, și eu, râdeam, zâmbeam, nu ne dădeam seama. Sincer, nu ne așteptam, știam că e foarte greu, că jucăm cu o echipă foarte bună, la ei acasă, era aproape imposibil. Nu a fost un meci strălucit, dar au fost foarte palpitante momentele de la final, din prelungir, de la penalty-uri. Cu asta rămânem, penalty-urile, ce a făcut Duckadam.
Când v-ați dat seama în timpul meciului că puteți câștiga?
Cu cât trecea timpul, din ce în ce mai mult credeam într-o surpriză, că până la urmă, chiar dacă noi ne băteam de la egal la egal cu echipele mari din Europa la acel moment, a fost o surpriză. Era campioana Spaniei, jucam în țara ei, aveam o șansă mică. Și cu cât treceau minutele, credeam tot mai mult. Eu am simțit o liniște extraordinară când a fluierat arbitrul finalul meciului. Am fost atât de satisfăcut în sensul că am muncit, nu am făcut un meci spectaculos, nici eu personal așa cum îmi doream și cum am făcut în alte meciuri, dar eram satisfăcut că era 0-0, nu ne-au bătut.
Am dovedit încă o dată că suntem la nivelul echipelor mari, asta m-a liniștit, m-a relaxat într-un fel psihic. Și când a intrat și Iordănescu, mi-am dat seama că am avut emoții mari tot meciul și când am văzut cum îi dribla Iordănescu, cu câtă lejeritate o făcea, mi-am dat seama că suntem de nivelul lor. Și când Lăcătuș a zis să batem penalty-ul, într-un fel eram satisfăcut cu rezultatul. Emoțiile erau mari la penalty, eu nu m-aș fi oferit, dar faptul că el mi-a zis "Hai, mă, să batem noi dacă nu are cine să bată", erau băieții, unii obosiți, unii cu lovituri și daca el avea curaj, eu de ce să nu am?
Dacă ai juca finala azi, ai alege să execuți din nou?
Noi eram niște puști năzdrăvani, nu am analizat mult momentul. Astăzi, să zicem că aveam peste 30 de ani ca Boloni, Iordănescu, 100% aș fi analizat mai mult, aș fi cântărit momentul. Spre exemplu, Iordănescu nu a vrut să bată pentru că încheiase o carieră frumoasă la Steaua, lumea îl avea în amintire așa cum a fost el, un jucător extraordinar și pentru el era ultimul meci.
Eu îl înțeleg într-un fel, ratezi sau marchezi, el dacă rata, toată lumea poate ar fi spus, că e cel care a ratat la Sevilla, nu unul dintre cei mai mari jucători ai Stelei. Dar totuși, cred că aș executa iar, dar m-aș gândi mai mult. Aș avea emoții, poate mai mari ca atunci, dar aș executa pentru că mereu am avut chestia asta, că trebuie să lași ceva. Degeaba joci fotbal, dacă nu marchezi, dacă nu faci ceva să rămâi în istoria fotbalului. Totdeauna am avut chestia asta. Iordănescu îmi spunea mereu, joci, cum joci, important e să dai gol, că ești om de atac. Golul rămâne, își va aduce aminte lumea aminte de tine că ai marcat.

Iordănescu, pe teren, după 2 ani de pauză

La ce te gândeai când ai văzut că intră Iordănescu pe teren, după 2 ani de pauză?
Dribla cu atât ușurință, sigur, el s-a pregătit, dar nu a făcut-o la nivelul nostru. Nu a jucat meciuri, nu era pregătit 100% cum era ca jucător înainte, dar a făcut pregătire de iarnă, a făcut tot timpul antrenamente. Tot timpul Ienei și Valentin Ceaușescu au ținut să fie pregătit. Au zis că poate e nevoie, dacă e ceva, era și Stoica suspendat. Așa că ne-a dat încredere pentru că a fost un mare jucător și întotdeauna l-am admirat și pe mine m-a ajutat cu multe sfaturi în fotbal, dar și în viață.
Îți aduci aminte dacă ai vorbit cu vreun adversar în timpul meciului sau după meci?
Nu, am schimbat tricoul cu Victor, așa ne-am nimerit, în timpul meciului ne-am ciocnit de câteva ori. Ei erau foarte supărați, nu le vedea să creadă, noi eram în culmea fericirii.
Ce ai făcut după meci prima dată?
Ne-am felicitat foarte mult în vestiar, a venit și domnul Alexandrescu, și Valentin. Eram în culmea fericirii, am întârziat să merg la duș că voiam să mai simt bucuria aia de final. Pe urmă eram înnebunit să ies, să vorbesc cu tata.
Ți s-a întâmplat să visezi meciul sau că ratezi penalty-ul?
Eu visez mult fotbal, e un vis ca un coșmar, trebuie să ies pe teren și ba nu găsesc o gheată, ba nu găsesc tricoul, începe meciul și eu nu reușesc să ajung. Uneori visez că joc, dar nu neapărat pe teren, pe șosea jucam, tot felul de vise de genul ăsta, dar de finală, de penalty, niciodată. Trăirile alea, deși au fost atât de mari, trebuie să rămână cumva în subconștient, dar nu am visat.

Despre momentul revenirii în țară

Cum a fost revenirea în țară?
Atunci mi-am dat seama că am câștigat Cupa Campionilor. Asta îi spuneam și lui Belo în cameră. Eram în al nouălea cer, nu ne lua somnul, am băut un vin la hotel, spaniolii ne-au făcut un tort, voiam să prelungim cât mai mult noaptea. Dar nu realizam ce se întâmplase. Îi spuneam că acasă vom vedea când ne va aștepta lumea, dar nu mă așteptam să fie atât de mulți oameni, la aeroport. Când am ieșit la balustradă, era întuneric, era noapte, au pus ceva faruri, dar se vedea plin tot, până în DN1, plin de oameni, scandau Steaua, Steaua, Duckadam. Țin minte cuvintele pe care le-am spus. "Sunt fericit că v-am făcut pe voi fericiți." Asta am simțit să le spun și așa a fost. Atunci am realizat că am câștigat Cupa Campionilor.
Ce ar trebui să se întâmple ca o echipă să aibă șansa să mai joace o finală de cupă europeană?
Fotbalul atât de mult a evoluat în vest și totul a plecat de la bani, echipe care cheltuie sute de milioane de euro, aduc cei mai buni jucători...e un dezechilibru incredibil între vest și est. Iar fotbalul românesc atât a decăzut față de cum era, pentru că nu s-a îngrijit nimeni, mai ales după 1990, să construiască baze, să se ocupe de tineri, să le creeze condiții. Noi nu prea am avut condiții, dar după Revoluție se puteau crea.
Au trecut anii, tinerii se cam depărtează de fotbal, de sport, și nu numai la noi și asta e rău. Nu văd cum ar ajunge o echipă din România să mai joace o finală de Champions League sau cum se va numi peste ani, că eu sunt sigur că se va crea un fel de ligă în care vor fi cele mai bune echipe. Poate nu cum a vrut Real Madrid să fie întotdeauna acolo, să demonstreze că merită, să facă punctaj, dar cred că se va crea o ligă, ăsta e viitorul Ligii Campionilor, dar din păcate, o echipă românească, nu cred. Ar trebui să avem un campionat la nivelul Spaniei, Anglie, Germaniei și atunci poate ai avea o echipă să joace o finală.
Cu ce echipă din fotbalul actual ai asemăna Steaua 86?
Steaua 86 să știi, uite, să iei meciul cu Anderlecht, cel mai bun meci făcut de Steaua în anii 80. O să-ți dai seama că viteza de joc pe care o avea echipa noastră, se poate compara cu viteza de joc a marilor echipe de acum. Știam să facem și contraatac, și joc pozițional, aveam și posesie foarte mare, ne cream și ocazii multe, practic ce joacă echipele mari în acest moment, jucam și noi. Viteza și agresivitatea au mai crescut, dar noi de asta am ajuns în finală, am câștigat și știi prea bine că am avut 5 ani de vis, încă o finală. Ne-am detașat total de echipele de aici, ne-am alăturat echipelor mari. Dacă ar fi Steaua de atunci, fără modestie spun că s-ar bate cu echipele mari de acum. Mai ales că venise și Hagi. Aveam cei mai buni jucători pe posturile respective.
Romanian Liga I
Mircea Rednic, la un pas de despărțirea de Dinamo! Ce a spus după remiza cu FC U Craiova
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Remiză albă între Dinamo și FC U Craiova! "Câinii roșii" au ajuns la 14 meciuri fără victorie
ACUM 4 ORE