Miodrag Belodedic a dat lovitura de start în finala mini-turneului de fotbal dedicat companiilor și le-a acordat trofeul câștigătorilor, cei de la Catinvest. Aceștia au invins în finală cu 4-1 pe Kuehne + Nagel International. În finala mică, The Social Incubator a câștigat cu 4-2 la penalty-uri în fața celor de la CEO Clubs Romania.
Belodedic a acord un interviu pentru Eurosport.ro după eveniment în care a vorbit despre proiectul dezvoltat de către Eurosport. El a fost responsabil din partea Federației Române de Fotbal cu sprijinul acordat în cadrul proiectul, aducând tricouri ale 4 jucători din naționala României: Ianis Hagi, Florinel Coman, Nicolae Stanciu și George Pușcaș. Aceste tricouri au fost vândute la licitație, suma strânsă urmănd să fie donată Asociației The Social Incubator.
Belodedic a vorbit și despre șansele de calificare la Campionatul European după ce naționala României a căzut la tragerea la sorți cu Islanda, urmând ca în cazul unei victorii să întâlnească în finala Bulgaria sau Ungaria. De asemenea, Belodedic a anunțat că noul selecționer al României va fi stabilit în maxim 2 săptămâni!
Romanian Liga I
Dan Petrescu a recunoscut negocierile cu FRF pentru preluarea naționalei! Când va da un răspuns
ACUM 12 ORE
Poate să vină toți 3 (Gica Hagi, Dan Petrescu, Mirel Rădoi), ar fi extraordinar. În primul rând ei trebuie să-și rezolve problemele cu clubul (naționala de tineret, în cazul lui Rădoi). Au contracte, câștigă bani. Cred că în 2 săptămâni o să aflăm cine va fi selecționer
Cosmin Mihăiță, cel care a evoluat pentru Catinvest, grupul francez de real estate, ne-a acordat de asemenea un interviu după finală.
https://i.eurosport.com/2019/11/23/2722663.jpg

"Fotbal pentru schimbare" - un proiect Eurosport

Eurosport, brandul de sport premium al Discovery, anunță dezvoltarea unui nou proiect de responsabilitate socială prin care urmărește susținerea programului national de integrare socio-profesională a tinerilor proveniți din medii sociale defavorizate, al Asociatiei The Social Incubator. Astfel,pe data de 23 noiembrie, Eurosport, în parteneriat cu CEO Clubs International, Next Gen Leaders Hub, Sports Hub Romania si cu sprijinul Schoenherr România, Coca Cola HBC România, Nespresso, Systematic si al Federatiei Romane de Fotbal, organizează mini campionatul de fotbal caritabil dedicat companiilor – FOTBAL PENTRU SCHIMBARE.
Implicarea în proiectul „Fotbal pentru schimbare” se află în strânsă legătură cu politica globală a Discovery, care și-a luat angajamentul de a se concentra pe reducerea inegalităților și susținerea emancipării, în mai multe țări de pe glob, prin colaborări cu organizații locale și internaționale specializate în facilitarea accesului la nevoile umane de bază.
„Activitățile de responsabilitate socială au ocupat întotdeauna un loc important în activitatea Discovery. În timp ce pe micile ecrane transmitem conținut care alimentează pasiunile oamenilor, ne concentrăm toate eforturile pentru a fi parte și din progresul acestora, ținând cont de faptul că incluziunea socio-profesională și independența financiară a tinerilor dezavantajați este una dintre cele mai mari provocări din România în acest moment. Ne bucurăm că avem oportunitatea de a ne implica într-un proiect atât de relevant pentru comunitatea noastră și vom continua să investim în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor prin proiecte dedicate.”, a declarat Alexandru Silanovici, Senior Manager Strategy & Commercial Team Development CEEMCA
“Sportul, și în special fotbalul, reprezintă valori precum integritate, perseverență, ambiție, fair play - acestea sunt valori în care credem și pe care le insuflăm zi de zi tinerilor din programele asociației. Suntem extrem de onorați să fim alături de Eurosport în această inițiativă laudabilă și să contribuim împreună la schimbarea în bine a vieții tinerilor defavorizati” - Adriana Preda, Director Executiv, Asociația The Social Incubator
„Fotbal pentru schimbare” se desfășoară sâmbătă, 23 noiembrie 2019, începând cu ora 09:30, la Premium Wellness Institute. Lovitura de începere a finalei o va avea fostul internațional român și o legendă a fotbalului românesc, câștigător a două Cupe ale Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici. In plus, la finalul evenimentului, participantii vor avea sansa de a licita pentru unul dintre cele 4 tricouri cu autografele membrilor echipei naționale de U-21, tricouri apartinand lui Ianis Hagi, George Puscas, Florinel Coman si Nicolae Stanciu. Toți banii strânși in urma evenimentului vor fi donați Asociației The Social Incubator.
https://i.eurosport.com/2019/11/23/2722662.jpg
Romanian Liga I
Dan Petrescu, aproape de a deveni noul selecționer al României! Informații de ultimă oră
ACUM 13 ORE
Scottish Premiership
Prima echipă care începe negocierile pentru Ianis Hagi! Unde este dorit din această iarnă
ACUM 19 ORE