EXCLUSIV | Pichi Alonso, amintiri de la Sevilla 1986: "Ne uitam unii la alții și parcă nu ne venea să credem"

7 mai este o zi memorabilă pentru istoria fotbalului românesc, dar și una pe care Barcelona nu o poate uita niciodată. În 1986, catalanii au avut șansa de a-și trece în cont primul trofeu din istorie în Cupa Campionilor Europeni (actuala Liga Campionilor), dar au fost blocați de o echipă Steaua, pe care au desconsiderat-o. Acest lucru l-a dezvăluit chiar unul dintre marii jucători ai Barcelonei din 1986, Angel 'Pichi' Alonso, într-un interviu acordat pentru Eurosport România. Atacantul a și fost unul dintre cei patru jucători ai grupării blaugrana care au ratat de la 11 metri în fața lui Helmuth Duckadam, în acea noapte nebună de pe Stadionul Ramón Sánchez-Pizjuán din Sevilla, încheiată cu victoria reprezentantei României cu 2-0 (în 120 de minute, scorul a fost 0-0).

Cu trei săptămâni înaintea finalei de la Sevilla, Angel 'Pichi' Alonso avusese o noaptă magică pe Camp Nou, în returul cu Goteborg. În tur, catalanii pierduseră cu 3-0, dar datorită inspirației atacantului, care a realizat "unul dintre cele mai memorabile hattrick-uri din istoria europeană a Barcelonei", după cum a titrat site-ul blaugrana, echipa a întors rezultatul. Barcelona s-a impus în retur cu 3-0 și a acces în marea finală la ... loviturile de la 11 metri (scor 5-4). Tocmai aceste penalty-uri aveau însă să "trădeze" Barcelona pe 7 mai.

Fostul star al catalanilor, azi în vârstă de 67 de ani (al doilea din stânga), a petrecut 4 sezoane pe Camp Nou, iar în primele două l-a avut coechipier și pe marele Diego Armando Maradona. Cu ocazia acestui moment special din istoria Stelei, 'Pichi' Alonso a acceptat să vorbească despre finala din 1986.

A fost o seară neagră pentru noi! FC Barcelona putea câștiga în premieră Cupa Campionilor și am ratat o oportunitate mare.

Nu am avut un plan clar. Nu era ca acum, când sunt atâtea informații despre echipa adversă, cu multe meciuri înregistrate. Adevărul este că am desconsiderat majoritatea jucătorilor de la Steaua. Am văzut doar un video de 20 de minute cu un meci al lor. Jucând acasă, am crezut că avem un mare avantaj și le suntem superiori. Credeam că o să avem inițiativa, că vom avea ocazii de gol, dar nu a fost așa deloc.

Atmosfera în vestiar nu era rea deloc, chiar dacă Archibald avea ceva probleme. Se accidentase la piciorul drept. De aceea, mi s-a dat de înțeles că eu voi juca și voi face parte din primul 11. Pe de altă parte, se știa în club că erau mai mulți fotbaliști care plecau după acest meci. Deja erau discuții pentru a aduce mai mulți jucători în vara aceea. E clar că nu era o atmosferă potrivită pentru o finală.

În mentalul nostru era implantat faptul că jucam finala acasă, în Spania, la Sevilla, cu mulți fani alături de noi și cu o echipă precum Steaua care nu era cunoscută la nivel european. Nu era Liverpool, nu era Anderlecht, nu era o formație care să reprezinte în acel moment un pericol. Toți oamenii din Spania spuneau că este un meci pe care trebuie să-l câștigăm și deja toată lumea vorbea despre sărbătoarea de după meci, decât despre jocul în sine.

Nu știu exact să vă spun ce m-a surprins. Faptul că erau foarte mulți fani în fața hotelului nostru înainte de meci. Am locuit aproape de stadion și era o piața mare. Am decis să mergem cu autocarul și a trebuit să trecem printre miile de fani care încercau să ne transmită o energie pozitivă. A fost o imagine fantastică!

În aceste situații, echipa care nu este favorită are un moral mai bun. Când ajunge la lovituri de departajare nu are nimic de pierdut și deja a făcut o partidă bună. Logic era ca ei să fie mai relaxați, mai ales că noi eram acasă și fanii erau dezamăgiți că nu am câștigat în 90 de minute. Când s-au terminat cele 120 de minute, ne uitam unii la alții și parcă nu ne venea să credem că avem nevoie de penalty-uri. Cei care aveau mai multe motive de încredere erau ei. Antrenorul a întrebat mai mulți fotbaliști dacă vor să bată penalty și au fost unii care au refuzat.

Cred că e un record. Nu am reușit niciunul să marcăm. Duckadam a fost foarte inspirat și a reușit să respingă tot. Cred că au fost 3 șuturi în dreapta lui și unul în stângă, Marcos a încercat acolo. A scos tot pentru că a fost foarte foarte inspirat.

Duckadam a fost omul cheie al victoriei obținute de Steaua! Paradele sale au decis câștigătoarea, chiar dacă pe tot parcursul meciului echipa adversă ne-a opus o rezistență deosebită și a trebuit să muncim la fiecare minge. Am avut puține ocazii de gol, iar la loviturile de derapajare, Duckadam a fost decisiv.

Steaua era o echipă necunoscută. Faptul că la 4 ani distanță a jucat o nouă finală de Cupa Campionilor spune că au fost fotbaliști foarte valoroși. Pițurcă, Lăcătuș, Boloni, Balint pe fază ofensivă, Belodedici în defensivă. Toți aveau calitate, o echipa cu fotbaliști foarte buni.

Oricare dintre fotbaliștii de la Steaua puteau juca la cluburi mari, chiar la FC Barcelona. Asta s-a văzut peste ani, când mulți dintre ei au venit în vest. Lăcătuș a ajuns în Spania, Belodedici la fel. Aveau jucători care putea să facă o carieră bună în Spania, fără dubiu.

Da, am avut prea puține informații despre Steaua. România era o țară închisă pe vremea lui Ceaușescu, dar fotbalul este un fenomen universal. Totuși, nu era o echipă care părea, la prima vedere, să ne pună probleme. I-am judecat greșit și am pierdut Cupa.

Mi-a plăcut Steaua pentru spiritul ei de luptă, de sacrificiu. Ei nu au fost intimidați în niciun moment într-o atmosferă încărcată. E clar că pe ei nu i-a intimidat Barcelona sau faptul că eram mari favoriți pe hârtie.

E foarte dificil de spus în ce faze ar fi ajuns Barca sau Steaua în 2022, dar sunt sigur că destul de sus. Din 86 până acum, fotbalul a evoluat foarte mult. Sunt echipe care atunci erau importante și acum au dispărut din elită. Ca un exemplu, Italia conducea Europa la un moment dat, dar acum nu mai este așa. Cred că liga spaniolă a rămas la un nivel foarte bun.

Nu am urmărit foarte mult fotbalul din România. Când eram antrenor și făceam cantonamernte la Mallorca, l-am remarcat pe Gâlcă, pe care l-am văzut într-un amical. Un jucător excelent, care până la urmă a jucat bine în Spania pentru mult timp.

La un moment dat, România avea o națională puternică. Acum este într-o tranziție continuă, dar toate echipele naționale trec prin perioade mai grele. Un exemplu bun este Belgia, care a avut o perioadă dificilă, dar de 5-6 ani este una dintre cele mai tari din lume. La fel și România poate să redevină acea echipă care făcea furori în anii 90. Talent există, deci speranțe sunt.