CSA Steaua a obținut biletele pentru Liga 2 după ce a trecut la baraj de Mostiștea Ulmu, scor general 4-0, și de CS Afumați, pe care i-au învins cu 4-1 la general. După promovare, steliștii au dat prima lovitură financiară. Potrivit informațiilor Eurosport, Steaua a semnat un contract de sponsorizare cu o firmă importantă din domeniul construcțiilor, care este cotată la 5 miliarde de euro. Compania este la prima colaborare în lumea sportului.
Roș-albaștrii au vândut spatele tricourilor pentru următoarele două sezoane, urmând a încasa anual 180.000 de euro. De remarcat faptul că acesta nu va fi sponsorul principal al celor de la CSA, care speră să semneze un contract semnificativ mai mare cu firma care se va regăsi pe partea din față a tricourilor.

Viitorul lui Oprița, incert

Romanian Liga I
Vali Crețu a explicat cum a obținut penalty-ul din care a înscris Keșeru: "Am fost mai șmecher"
18/09/2021 LA 19:55
În această perioadă, la Steaua nu este liniște în ciuda împlinirii visului de a promova. Echipa nu este sigură de rămânerea lui Daniel Oprița pe banca tehnică, antrenorul având pretenții financiare mai mari după ce a reușit să-i ducă pe steliști în Liga 2.
Potrivit GSP, antrenorul ar fi încasat în Liga 3 un salariu de 3.000 de euro pe lună, dorindu-și acum un contract pe baza căruia să câștige mai mult.
"Dacă mi se propune ceva serios, o să accept. Nu vreau să vorbesc prea multe, dar a fost ceva, o propunere, pe care mă fac că nu am văzut-o sau că n-am auzit-o", a declarat Oprița după meciul cu CS Afumați, arătându-se nemulțumit de oferta roș-albaștrilor.

Adversari accesibili în Liga 3 pentru steliști

După ce Steaua a fost blocată în două rânduri în Liga a 4-a, pierzând promovarea în fața rivalei Rapid, și apoi în fața lui Carmen București, echipă ce s-a desființat ulterior, roș-albaștrii au reușit promovarea în Liga a treia.
În cel de-al treilea eșalon fotbalistic din România, Steaua nu a avut adversar datorită lotului mult mai valoros. Echipa antrenată de Daniel Oprița a terminat pe primul loc după 18 etape, cu 48 de puncte, cu 9 mai mult decât formația de pe locul secund, FCSB 2, care deși a încercat să o împiedice pe Steaua să promoveze, a pierdut în prima etapă a barajului în fața celor de la CS Afumați.
Astfel, CSA Steaua a jucat finala barajului de promovare cu CS Afumați, după ce trecuse de barajul cu Mostiștea Ulmu, cu două victorii obținute cu același scor, 2-0.
Sezonul 2021/22 al Ligii a doua va începe pe 31 iulie, conform programului competițional aprobat de Comitetul Executiv al FRF pe 24 mai.
Romanian Liga I
Adi Mutu dă de pământ cu brigada de arbitri de la U Craiova 1948 – FCSB: "Arbitraj șmecheresc"
18/09/2021 LA 19:26
Romanian Liga I
U Craiova 1948 – FCSB 0-1 | Roș-albaștrii lui Edi Iordănescu, victorie la limită pe "Ion Oblemenco"
18/09/2021 LA 18:52