Unele campionate, inclusiv Bundesliga, ar putea reveni chiar în mai în timp ce Premier League ar putea să revină datorită ”Project Restart” cu porțile închise de la jumătatea lui iunie. Premier League are la dispoziție de la UEFA până pe 25 mai pentru a face publice planurile privind reînceperea sezonului 2019/2020. Franța este ultima țară care a abandonat sezonul marți, după o decizie similară și în Olanda.
”Lumea nu este pregătită pentru fotbal, sper ca acest lucru să se schimbe rapid, chiar sper asta. Este nevoie însă de mai multă răbdare. Este cea mai dramatică situație pe care am trăit-o de la Al Doilea Război Mondial. Nu ar trebui să o subestimăm, trebuie să fim realiști”, a afirmat D'Hooghe.
”Va fi posibil să jucăm fotbal doar dacă va fi permis din nou contactul între oameni. Fotbalul rămâne un sport de contact iar evitarea contactului este ceea ce recomandă toată lumea”, a adăugat el.
Fotbal
Reacția favoritului la înlocuirea lui Rădoi pe banca Craiovei. "Sunt un oltean adevărat"
ACUM 7 ORE
”Este vorba de distanțarea socială. Testarea este importantă dar testele trebuie repetate. Dacă un singur jucător este depistat pozitiv, trebuie băgat tot grupul în carantină. Este aceasta o soluție pentru o competiție normală?”, a afirmat el.
”Nu este vorba de bani, este vorba de viață și de moarte. Nu poți să reiei Premier League când jucătorii trebuie să stea la distanță de doi metrii unii de alții. Nu poți să le ceri celor de la Liverpool să joace cu Manchester și jucătorii să păstreze distanța. Ați încercat vreodată să jucați fotbal cu măști? Acest lucru nu evită distanțarea socială. Nu știm când se va atinge apogeul în feicare țară, va fi diferit la fiecare. Soluția va veni doar când vom avea vaccin”, a afirmat D Hooghe.
Serie B
Pușcaș a marcat primul gol pentru Genoa, în Serie B! Românul, decisiv în victoria echipei sale
ACUM 8 ORE
Fotbal
Leo Strizu, mulțumit de prestația elevilor săi la Botoșani. Noul principal a făcut din nou o gafă
ACUM 8 ORE