Federația engleză și-a anunțat intenția de a începe o perioadă de testare a folosirii bodycam-urilor de către arbitri, în ligile inferioare din Anglia. În acest moment, camerele sunt interzise de către "legile jocului" ale celor de la IFAB (International Football Association Board), dar englezii speră să schimbe acest lucru.
Ref Support UK este o organizație care oferă susținere arbitrilor din Regatul Unit, susținând această inițiativă de ani de zile. O astfel de decizie ar oferi o protecție în plus arbitrilor, sub forma camerelor. Dacă această perioadă de încercare primește undă verde, arbitrii vor putea înregistra conversațiile cu jucătorii și antrenorii. Astfel, orice fel de altercație va putea fi folosită ca probă în cazul audierilor de către comisiile de disciplină.
https://i.eurosport.com/2017/05/16/2084379.jpg
Premier League
Klopp le cere fanilor lui Liverpool să îi facă o primire specială legendei Origi la ultimul său meci
ACUM 12 MINUTE
Citește și:

Președinte Ref Support UK: "Ne va ajuta să abordăm toate formele de abuz"

Potrivit Daily Mail, Ref Support UK a confirmat faptul că FA a făcut deja o propunere către IFAB, care va fi discutată la următoarea ședință, de pe 3 martie.
"Credem cu tărie că această inițiativă va schimba jocul în ceea ce privește protejarea și antrenarea arbitrilor. Bodycam-urile ne vor ajuta să abordăm toate formele de abuz, nu doar la adresa arbitrilor. Va fi o unealtă prin care vom evidenția că există o problemă majoră în jocul nostru.
https://i.eurosport.com/2021/06/27/3162481.jpg
Momentul este potrivit pentru introducerea unor măsuri moderne pentru a aborda probleme pe care fotbalul le întâmpină în acest moment. Nu este sfârșitul campaniei noastre, prin care susținem folosirea camerelor. Vom urmări cu mare atenție cum se va dezvolta acest proiect.
Sperăm ca IFAB să realizeze că includerea cuvintelor <fără camere> a fost un pas înapoi în protejarea arbitrilor și în a face fotbalul un sport mai sigur în toată lumea", a declarat președintele Ref Support UK, Martin Cassidy.
Romanian Liga I
Dan Petrescu a explicat de ce trimite rezervele la meciul cu FCSB: "E normal!" Ce jucători pleacă
ACUM O ORĂ
Liga
Real Madrid a dat o lovitură de proporții! "Galacticii" au încheiat un contract de 360 de milioane
ACUM 2 ORE