Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Farul a răpus Rapidul chiar în Giulești și este lider în Grupa C din Cupa României. Mutu, două eșecuri la rând

Eurosport
DeEurosport

Publicat 09/11/2022 la 23:08 GMT+2

Farul s-a impus cu scorul 2-0 în fața celor de la Rapid, într-o partidă contând pentru cea de-a doua rundă a grupelor Cupei României, iar în urma acestui rezultat ajunge pe prima poziție în clasament. Mutu și elevii săi înregistrează două eșecuri la rând, după cel cu FCSB, iar meciul următor vor înfrunta Universitatea Craiova.

Rapid - Farul Constanța

Credit imagine: facebook

Articol scris de Maria Olteanu
În ultimul meci al zilei din Cupa României, Farul s-a impus cu scorul 1-0 în deplasarea din Giulești, contra celor de la Rapid, într-o partidă contând pentru cea de-a doua rundă a grupelor competiției.
Rapid a înregistrat astfel cel de-al doilea eșec la rând, după cel din campionat, cu FCSB, din runda trecută, în timp ce Farul lui Hagi își continuă marșul triumfal și este cu un pas mai aproape de sferturile competiției.

"Regele" l-a învins pe "Briliant"

Prima ocazie a meciului le-a aparținut elevilor lui Mutu. Onea a primit un balon în careu, a șutat spre poarta lui Buzbuchi, însă mingea a ajuns doar în plasa laterală.
La poarta cealaltă, Farul a avut și ea un cuvânt de spus, Artean luând-l la țintă pe Drăghia, care a intervenit și s-a opus deschiderii de scor.
Crepulja a fost și el periculos în careul dobrogenilor, însă defensiva oaspeților a reușit să îndepărteze pericolul.
Cea mai mare ocazie a primei secvențe le-a aparținut gazdelor. Ciobanu a centrat pe bara a doua în gheata lui Kait, care a recentrat pentru Dugandzic, iar acesta, din apropiere, a ratat ținta.
Marinarii au deschis scorul înainte de intrarea la vestiare, în urma unei lovituri de pedeapsă. Andronache a fost faultat în careu de Kait, iar centralul întâlnirii a pus mingea pe var, ca mai apoi Casap să fructifice penalitatea și să își ducă echipa în avantaj la cabine, scor 1-0.
CITEȘTE ȘI:

Un puști de 17 ani a marcat în poarta Rapidului

Giuleștenii au primit și ei lovitură de pedeapsă, însă în urma consultării sistemului VAR, Feșnic a intervenit asupra deciziei și a anulat penalty-ul.
Farul a ratat după prima oră de joc șansa de a-și dubla avantajul. Casap a centrat pentru Doukoure, însă preluarea acestuia a trecut peste poartă.
În timpul adițional, băieții lui Hagi au închis tabela la 2-0, puștiul de doar 17 ani, Adrian Mazilu, marcând în minutul 90+7.
S-a terminat 2-0 pentru trupa lui Hagi, care, cu o remiză și o victorie, urcă pe primul loc în clasament, în timp ce Rapid este pe doi, însă toate celelalte adversare au meci în minus, urmând să dispute joi partidele rămase.
Clasament Grupa C - Cupa României
  • 1. Farul Constanța - 4 puncte
  • 2. Rapid - 3 puncte
  • 3. Alexandria - 1 punct (1 meci)
  • 4. CFR Cluj - 1 punct (1 meci)
  • 5. Universitatea Cluj - 1 punct (1 meci)
  • 6. Dumbrăvița - 0 puncte (1 meci)
Toate rezultatele zilei în Cupa României:
În primele meciuri de miercuri, UTA Arad a învins-o cu scorul de 1-3 pe Gloria Buzău, urcând pe locul 2 în grupa B, având 4 puncte, cu două mai puțin decât liderul CS Mioveni, iar FC Hermannstadt a trecut cu 2-3 de Minaur Baia Mare, fiind acum pe locul 3 în grupa D, cu 3 puncte.
Apoi, Chindia Târgoviște și FC Argeș au remizat, scor 1-1, ocupând locurile 6 și 4 în grupa D, cu două, respectiv un punct.
Universitatea Craiova nu a reușit să câștige duelul cu Ocna Mureș, obținând un singur punct în fața echipei din Liga 3. Mirel Rădoi a folosit o echipă formată în principal din rezerve. Ivan a deschis scorul, în minutul 29, dar după pauză Cioargă a egalat, iar tabela nu a mai putut fi ulterior modificată.
În urma acestui rezultat, cele două echipe sunt la egalitate de puncte în fruntea clasamentului din grupa D, cu câte 4 puncte.
Rezultate înregistrate până acum în Cupa României, etapa a 2-a:
  • CS Mioveni - FC Botoșani, 1-0
  • Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești, 0-0
  • Dinamo - Sepsi Sf. Gheorghe, 2-3
  • Minaur Baia Mare - Hermannstadt, 2-3
  • Gloria Buzău - UTA, 1-3
  • Chindia Târgoviște - FC Argeș, 1-1
  • Ocna Mureș - Universitatea Craiova, 1-1
  • Rapid - Farul Constanța, 0-2
Programul zilei de joi, 10 noiembrie, în Cupa României:
  • CSM Alexandria - "U" Cluj, ora 14:00
  • FC U Craiova - FC Voluntari, ora 16:00
  • CSC Dumbrăvița - CFR Cluj, ora 18:15
  • Oțelul Galați - FCSB, ora 21:00

Rapid- Farul Constanța 0-2 | ECHIPELE DE START

  • Rapid: Drăghia – Onea, Săpunaru, Iacob, Ștefan – Kait, Crepulja, Ciobanu – Pănoiu, Dugandzic, Vojtus. Rezerve: Moldovan, Iordache, Grigore, Ignat, Albu, Ioniță, Marzouk, Sefer, Luckassen. Antrenor: Adrian Mutu
  • Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Corinus, Popescu, Borza – Doukoure, Artean, Casap – Andronache, Moldoveanu, Sali. Rezerve: Aioani, Mboko, Kiki, Grameni, Băluță, Mazilu, Cojocaru, Ion, Morar. Antrenor: Gheorghe Hagi
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo