FC Argeș s-a calificat în semifinalele Cupei României! Piteștenii au tremurat serios
FC Argeș s-a calificat în semifinalele Cupei României. Conduși cu 1-2 înaintea ultimei faze a timpului regulamentar, piteștenii au trimis meciul cu Gloria Bistrița în prelungiri și în cele din urmă s-au impus cu scorul de 3-2.
Gabi Cânu, în "Fotbalul - Povestea mea": "Pe Ștefan cel Mare am avut un moment foarte greu"
Sursa video: Eurosport
Ieri seară, "U" Cluj devenit prima echipă care și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei României, învingând-o pe Hermannstadt cu scorul de 2-1, după ce a fost condusă cu 0-1. Cea de a doua partidă din sferturi le-a adus față în față pe FC Argeș și Gloria Bistrița, piteștenii pornind cu prima șansă.
În minutul 17, la un corner, Vadim Rață l-a găsit pe Brobbey în careu, atacantul deschizând scorul cu o lovitură de cap. Până la pauză, FC Argeș a trecut de două ori pe lângă dublarea avantajului, însă portarul Bistriței a intervenit decisiv la mingile trimise de Rădescu și Brobbey.
FC Argeș a fost la un pas de eliminare! Soarta meciului, decisă în prelungiri
Părea că FC Argeș se va califica în semifinale, dar divizionara secundă a produs o revenire neașteptată și spectaculoasă. În minutul 74, Mogoș a prins un șut pe jos de la distanță, mingea intrând în poartă pe lângă bară, execuția fiind perfectă. Mai apoi, în minutul 77, la un corner, Lehaire a trimis o lovitură de cap ce părea să nu fie periculoasă, însă fundașii nu au intervenit, balonul a traversat întregul careu și s-a oprit în plasă.
Când mai erau 10 secunde, în minutul 90+4, Burdeț a salvat-o pe Gloria Bistrița, intervenind în ultimul moment la șutul din câțiva metri al lui Bettaieb. Totuși, FC Argeș a egalat până la urmă din cornerul rezultat la faza respectivă, Brobbey marcând din nou cu capul, meciul intrând astfel în prelungiri.
Până la urmă, FC Argeș și-a respectat statutul de favorită și a eliminat-o pe Gloria Bistrița. În minutul 111, Robert Moldoveanu a trimis un șut frumos la colțul lung, portarul fiind spectator, piteștenii impunându-se cu scorul de 3-2 și calificându-se în semifinale, unde vor da peste "U" Cluj.
FC Argeș a ajuns o singură dată în finala Cupei României, în sezonul 1964/1965, când a fost învinsă de Știința Cluj (actuala "U" Cluj). În această seară, Universitatea Craiova se va duela cu CFR Cluj, iar faza sferturilor de finală se va încheia mâine cu disputa dintre Dinamo și Metalul Buzău.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)