FC Argeș - "U" Cluj, decis la loviturile de departajare! Știm prima finalistă a Cupei României

"U" Cluj s-a calificat în finala Cupei României! Ardelenii au câștigat disputa cu FC Argeș la loviturile de departajare și se vor duela pentru trofeu cu Dinamo sau Universitatea Craiova.

Mendy ("U" Cluj)

Credit imagine: Facebook

În această seară s-a jucat prima semifinală a Cupei României, FC Argeș primind vizita Universității Cluj. Piteștenii au ajuns în această fază a competiției după ce au eliminat-o pe Agricola Borcea, au acumulat maximum de puncte în faza grupelor și mai apoi au învins-o, după prelungiri, pe Gloria Bistrița. De partea cealaltă, ardelenii au câștigat șapte puncte în grupa din care au făcut parte, iar în sferturi au trecut de Hermannstadt.
FC Argeș a fost aproape de deschiderea scorului chiar în primul minut. În secunda 47, Rădescu s-a aflat într-o poziție excelentă, însă șutul acestuia a trecut puțin pe lângă poartă. Mai apoi, în minutul 12, devierea lui Coubiș la execuția lui Matos a fost aproape să intre în plasă.
Până la urmă, piteștenii au dat lovitura în minutul 29. Marcel Bîrsan a dictat o lovitură de la 11 metri, după ce a fost chemat la margine de către cei din camera VAR, Matos transformând penalty-ul fără emoții.
În minutul 39, mingea a intrat în poartă după ce s-a izbit mai întâi de Sadriu, la un șut al lui Matos. Doar că "balonul" l-a atins în mână pe jucătorul kosovar, astfel că reușita a fost anulată ulterior. La cabine s-a intrat cu FC Argeș în avantaj, scor 1-0, gruparea lui Bogdan Andone fiind echipa mai periculoasă.

"U" Cluj s-a calificat în finala Cupei României

Repriza secundă a început cu un moment inedit. Intrat pe teren în locul lui Gomes da Silva, veteranul i-a reproșat ceva arbitrului Marcel Bîrsan, care nu a stat pe gânduri și i-a arătat cartonașul galben acestuia, chiar înainte să dea drumul la joc.
În minutul 55, a avut loc o ratare incredibilă! Mingea a ajuns la Drammeh, care, din poziție de 1v1 cu Cătălin Căbuz, a trimis inexplicabil pe lângă poartă. Oricum, chiar dacă jucătorul Universității Cluj ar fi îndeplinit ceea ce părea o formalitate, asistentul semnalizase un ofsaid și reușita nu ar fi contat.
Poziția din care a ratat Drammeh (captură de ecran)

Poziția din care a ratat Drammeh (captură de ecran)

Credit imagine: From Official Website

În minutul 58, i-a venit rândul lui Mendy să treacă pe lângă egalare, Căbuz respingând în corner execuția acestuia din interiorul careului. Până la urmă, același Mendy a înscris! În minutul 75, fotbalistul legitimat la "U" Cluj a prins un voleu spectaculos, mingea oprindu-se în plasă fără nicio șansă pentru portarul advers.
Timpul regulamentar s-a încheiat cu scorul de 1-1. Singura ocazie mare a prelungirilor a venit în minutul 105+2. Vadim Rață, aflat într-o poziție extraordinară și singur cu Lefter, a trimis inexplicabil peste poartă. În cele din urmă, s-a ajuns la loteria loviturilor de departajare.
Bic a executat primul, Căbuz salvând mingea trimisă de fotbalistul Universității Cluj, însă penalty-ul s-a repetat pentru că portarul nu a avut un picior pe linia porții! În cele din urmă, Bic a înscris. Mai apoi, Sadriu a egalat la 1.
După patru serii, scorul era 4-4, păstrându-se echilibrul, iar tensiunea atingea cote maxime la Mioveni. Macalou a marcat și Bettaieb a ratat, astfel că "U" Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după 1-1 în timpul regulamentar și 5-4 la loviturile de departajare!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo