Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB a făcut o nouă cerere ca să joace în Ghencea meciul cu Rapid

Eurosport
DeEurosport

Publicat 02/10/2022 la 15:30 GMT+3

Echipa lui Nicolae Dică speră acum să ajungă pe arena administrată de CSA Steaua. A mai avut și alte tentative, dar nu a avut câștig de cauză. Pe 5 noiembrie este programată întâlnirea cu Rapid

Stadion Steaua

Credit imagine: facebook

CSA Steaua București, echipa de ligă secundă, mai are de ispășit două etape de suspendare după ce a primit interdicția de a organiza patru meciuri pe propriu teren, partide considerate acasă. Federația a sancționat clubul armatei în urma incidentelor din tribune de la meciul cu Dinamo (2-1), de pe Arena Națională. CSA Steaua a făcut apel la acea sancțiune și acum așteaptă decizia FRF.

Șanse minime. Pe 6 noiembrie se joacă Steaua-Unirea Dej

Oficialii echipei de primă ligă FCSB vor să profite acum de suspendarea formației CSA Steaua și, conform surselor Eurosport, au făcut o nouă cerere de a juca pe arena din Ghencea. Echipa lui Nicoale Dică își dorește ca întâlnirea cu Rapid București, din 5 noiembrie, din etapa a 17-a, să se joace pe stadionul administrat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
Cert este că până atunci, indiferent de verdictul venit de la Comisia de Apel, CSA Steaua își va ispăși pedeapsa și va reveni să joace pe terenul ei. Pe 6 noiembrie, la o zi după disputa FCSB-Rapid, Steaua joacă în Liga 2 cu Unirea Dej. În aceste condiții, FCSB se va lovi, mai mult ca sigur, de un nou refuz din partea CSA Steaua.
Echipa de rugby a CSA Steaua a jucat sâmbătă, tot pe Stadionul Steaua, disputa din Liga Națională cu SCM Timișoara (52-5). A fost al doilea meci jucat de echipa de rugby pe arena de 96 milioane de euro, după derbyul cu Dinamo din etapa a treia.

Au vrut să joace meciul cu CFR Cluj

În sezonul trecut, în mai 2022, FCSB a făcut cerere la Clubul Ministerului Apărării Naționale să dispute partida cu CFR Cluj, la acea vreme considerată ”finala campionatului” pe stadionul Steaua. Numai că, înainte de meciul direct din ultima etapă, FCSB a pierdut pe teren propriu cu Universitatea Craiova și disputa cu ardelenii nu mai avea nicio miză.
Conducerea FCSB a anunțat atunci că era dispusă să plătească 46.000 de euro pentru închirierea stadionului din Bulevardul Ghencea. În cele din urmă nu s-a ajuns la niciun rezultat.
Tot atunci, Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naţionale, a explicat că cei de la CSA Steaua trebuie să-și dea acordul pentru ca FCSB să poată evolua pe stadionul din Ghencea. ”Nu avem un contract cu clubul FCSB, nu avem nici cu LPF sau cu FRF. E o problemă care ține și de suporterii Stelei, de toată comunitatea care înseamnă Steaua, care a dat mulți campioni mondiali și, sigur, vocea acestei comunități este importantă pentru oricine”, a declarant Vasile Dîncu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo