Șefii vicecampioanei l-au dorit pe Reghecampf, dar situația contractuală avută de acesta la Al Wasl nu face posibilă mutarea acum. Totuși, s-au creat toate premisele pentru ca tehnicianul care elimina Ajax și se lupta de la egal la egal cu Chelsea să revină la FCSB. Asta pentru că echipa va fi condusă de azi de oamenii lui de încredere.
Toni Petrea, cel care i-a fost secund lui Reghe în ultimii 10 ani, a fost prezentat azi de șefii grupării la baza din Berceni, anunță AntenaSport. El va fi ajutat de Mihai Pintilii, care va ocupa funcția de secund, dar și de preparatorul fizic Thomas Neubert. Neamțul nu e în acest moment în România, dar va sosi cel mai probabil mâine. Neubert se află în acest moment la Dubai, pentru a își face bagajele și a discuta ultimele detalii privind rezilierea contractului cu oficialii lui Al Wasl.

Thomas Neubert, marele pariu al FCSB

Premier League
Samir Nasri și-a anunțat retragerea din activitate la 34 de ani
ACUM 43 MINUTE
Pregătirea fizică a fost una din marile probleme ale FCSB-ului în ultimii ani. Pentru ca acest lucru să se schimbe, oficialii au făcut toate demersurile pentru a-l readuce la echipă pe Thomas Neubert. Acesta are promis un salariu de 100 de mii de euro pe an și este pregătit să semneze a treia oară cu FCSB.
Neamțul a explicat pentru AntenaSport cum au decurs negocierile cu FCSB. Neamțul a primit aprobarea de la Laurenţiu Reghecampf pentru a veni la București, ceea ce acreditează și mai mult ideea că tehnicianul va veni, în curând, la cârma echipei.
"Nu mă duc la FCSB să ies pe locul 2 sau 3. Mă duc la FCSB ca să câştig titlul. Nu mă duc la FCSB că să văd dacă mă calific în Europa. Merg la FCSB ca să joc în Europa în sezonul viitor. Asta vreau să fac şi o să lucrez cât de mult pot. Nu voi fi singur, voi avea o echipă în jurul meu şi vom încerca să duce FCSB acolo unde îi este locul - pe primul loc", a declarat Neubert conform AntenaSport.
Thomas Neubert a venit la FCSB împreună cu Laurențiu Reghecampf, în 2012, și cei doi au câștigat două titluri consecutive. Germanul a adus în România noi metode de pregătire și a revoluționat pregătirea fizică a jucătorilor roș-albaștri.
După doi ani la FCSB, Reghecampf și Neubert au mers împreună în Arabia Saudită, la Al Hilal. Aventura din Arabia Saudită s-a terminta repede, iar cei doi au mers pentru câteva luni la Litex Lovech.
Neubert a revenit la FCSB în decembrie 2015, în același timp cu Reghecampf, iar în iunie 2016 s-a despărţit de vicecampioana României şi a plecat singur în Bulgaria, la CSKA Sofia.
De notat că Bogdan Vintilă, fostul principal de la FCSB, va rămâne în cadrul clubului. El a acceptat să fie antrenorul echipei secunde a roș-albaștrilor.
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849881.jpg
Premier League
CR7 și-a setat o prioritate după retragere. "Este o modalitate bună de a începe următorul capitol"
ACUM O ORĂ
Premier League
Ce trebuie să îndrepte Jurgen Klopp după egalul cu Brentford și decizia "ciudată” luată în acest joc
ACUM 3 ORE