Eurosport
FCSB, cea mai faultată echipă din SuperLigă! Cum arată topul la nivelul celor mai tari campionate din Europa
De
Publicat 23/02/2023 la 12:33 GMT+2
CIES Football Observatory a anunțat în această săptămână care sunt echipele care au fost implicate în cele mai multe faulturi, atât făcute, cât și suferite de-a lungul acestui sezon. Jucătorii de la FCSB au avut cel mai mult de suferit în SuperLigă, în timp ce Manchester United a faultat cel mai mult la nivelul cluburilor din top 5 campionate europene.
FCSB
Credit imagine: Facebook
Specialiștii de la CIES Football Observatory au realizat o analiză a numărului de faulturi comise și suferite în acest sezon. Aceștia au pus sub lupă echipele din 52 de campionate din toată lumea.
Astfel, în urma analizei, cei de la CIES au ajuns la concluzia că jucătorii de la Aris Limassol au comis cele mai multe faulturi (18,2 pe meci) în această stagiune, raportat la numărul de faulturi suferite (10,6 pe meci), având cea mai mare medie (1,71).
La polul opus, echipa care a pătimit cel mai mult din acest punct de vedere este Zenit St. Petersburg (medie 0,60, 6,9 faulturi comise, 11,5 suferite pe meci).
În ceea ce privește echipele din cele mai tari 5 campionate din Europa (Premier League, La Liga, Ligue 1, Bundesliga și Serie A), Manchester United este formația care a faultat cel mai mult în raport cu numărul de faulturi suferite într-un meci. Media "diavolilor roșii" este de 1,49, jucătorii lui Erik ten Hag având 11,2 faulturi comise și 7,5 suferite pe meci.
De cealaltă parte, Real Madrid are cea mai mică medie (0,68), fotbaliștii lui Carlo Ancelotti fiind "victimele" preferate ale adversarilor. Aceștia au suferit 13,9 faulturi pe meci și au comis doar 9,4.
La nivelul ligilor europene de top, echipele care au faultat cel mai mult sunt Real Sociedad și Mallorca (de 16,3 ori pe meci), iar formația care a suferit cele mai multe faulturi este Clermont Foot (15,2 pe meci).
Citește și:
FCSB, cea mai faultată echipă din SuperLigă
Referitor la campionatul României, FCSB este echipa care a suferit de-a lungul acestui sezon cele mai multe faulturi. Roș-albaștrii sunt faultați de 13,6 ori pe meci, fiind urmați în această ierarhie de Farul Constanța, cu 13 faulturi suferite într-o partidă, și de FC Botoșani și FC U Craiova, ai căror jucători au fost faultați de 12,7 ori pe meci.
La polul opus, formațiile care au suferit cel mai puțin din cauza faulturilor sunt FC Voluntari și Petrolul Ploiești, împotriva lor fiind comise 10,1 faulturi pe meci.
Clasamentul echipelor din SuperLigă care faultează cel mai mult este dominat de UTA Arad, ai cărei jucători au comis 14,2 faulturi pe meci. Arădenii sunt urmați în top de Universitatea Craiova (13,5 faulturi comise într-o partidă) și FC Botoșani (13,4 faulturi). De cealaltă parte, cel mai puțin au faultat cei de la Petrolul Ploiești (10,8 faulturi pe meci).
Conform raportului între faulturile comise și cele suferite, FC Voluntari este echipa care are cea mai mare medie (1,23, 12,5 faulturi comise, 10,1 suferite), iar FC Hermannstadt se află pe ultimul loc, cu o medie de 0,88 (11 faulturi comise, 12,5 suferite pe meci).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo