Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB, din nou sparring partner pentru CFR? Duckadam a dat verdictul

Cristian Mihală

Publicat 18/07/2022 la 17:47 GMT+3

Helmut Duckadam e convins că CFR va mărșălui spre un nou titlu, după ce a văzut cum s-au mișcat pe piața transferurilor FCSB și Craiova, principalele rivale în cursa pentru campionat.

Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei

Credit imagine: Eurosport

La fiecare început de sezon, FCSB pleacă la drum cu ambiții mari, la nivel declarativ fiind mereu campioană. Roș-albaștrii nu reușesc însă niciodată să cucerească titlul, lucru absolut normal având în vedere degringolada de acolo și deciziile luate de oameni care nu au treabă cu fenomenul.
Cu un antrenor marionetă și cu un lot extrem de slab, umflat artificial de conducere, FCSB va sta și în acest an în umbra lui CFR, o echipă care, cu toate că s-a făcut de râs în Europa, pe termen lung în Liga 1 nu pare că poate fi învinsă.

Duckadam: "FCSB scârțâie, nu s-au făcut transferuri". CFR, mare favorită la titlu

Cel puțin de această părere este Duckadam, legendarul portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB. Eroul de la Sevilla e dezamăgit de modul în care băieții lui Petrea s-au mișcat în remiza cu "U" Cluj, de aseară, dar spune că jocul slab nu e surprinzător în absența unor transferuri importante. Lotul e mult prea slab pentru ca roș-albaștrii să spere la titlu, e convins fostul mare goalkeeper, care nu îi dă șanse mai mari nici Craiovei.
"CFR întotdeauna pleacă cu prima şansă pentru că are echipă experimentată . Au făcut transferuri destul de bune dar din păcate nu prea au adversar.
Asta e marea problema a fotbalului românesc. FCSB scârţie, Craiova… Nu prea sunt echipe. Deci, avem cam un campionat de pluton.
Nu s-au făcut transferuri. Tot ce s-a făcut în acest domeniu de transferuri s-a făcut de la o echipă la alta. S-au mişcat jucătorii între echipe, dar un transfer serios nu s-a făcut", a spus Helmut Duckadam, conform orangesport.ro.
7 transferuri a făcut CFR în această vară, Dan Petrescu având sprijinul total al conducerii în întărirea lotului. Vito Hammershöy-Mistrati a fost adus de la Randers pentru 400.000 de euro, în timp ce pentru celălalt jucător adus cu bani - Jefte Betancor - clujenii i-au plătit Farului 300.000 de euro.
În ceea ce o privește pe FCSB, campania de achiziții a fost un fiasco. Roș-albaștrii s-au "întărit" cu Rachid Bouhenna, fotbalist de care Dan Petrescu nu a știut cum să scape, înainte de a-i expira înțelegerea cu CFR. Alți doi fundași centrali au venit să sprijine lotul lui Toni Petrea: Joyskim Dawa (de la Botoșani, transfer care a costat 350.000 de euro) și Joonas Tamn, liber de contract după despărțirea de Vorskla Poltava.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo