Eurosport
FIFA revoluționează total Campionatul Mondial al Cluburilor! Anunțul făcut de Gianni Infantino
De
Publicat 16/12/2022 la 12:56 GMT+2
Fotbalul este într-o epocă a schimbării, iar competițiile de sub egida FIFA vor avea formate diferite în viitor. Giani Infantino, președintele forului care guvernează "sportul rege", a anunțat azi că din 2025 Campionatul Mondial dl cluburilor va avea la start 32 de echipe.
Gianni Infantino
Credit imagine: Getty Images
Giani Infantino, președintele FIFA, a susținut azi o conferință de presă în care a tras concluziile privind Cupa Mondială din Qatar, dar a anunțat și câteva schimbări majore la competițiile organizate de forul mondial. Cel mai important aspect a fost legat de Campionatul Mondial al Cluburilor.
Conform șefului FIFA, competiția va reuni la start 32 de echipe începând cu 2025 și nu va mai fi una anuală, cum e în prezent, ci se va desfășura o dată la 4 ani, precum turneele finale interțări. Proiectul trebuia pus în aplicare în 2021, iar prima ediție trebuia să aibă loc în China, dar izbucnirea pandemiei de Covid-19 a împiedicat implementarea planului.
FIFA a rămas fidelă ideii unei competiții de mare anvergură între cluburile din întreaga lume și o va pune în aplicare peste 3 ani. Marile forțe ale Europei au refuzat din start acest proiect, dar Daily Mail susține că europenii și-ar putea schimba poziția datorită premiilor uriașe care vor fi puse la bătaie: aproximativ 150 de milioane de £ la prima ediție.
Campionatul Mondial al Cluburilor va avea 32 de echipe din 2025
Infantino nu a dat detalii despre modul în care vor fi repartizate cluburile participante, dar sursa citată notează că 8 echipe din Europa vor fi prezente la fiecare ediție. Locul de disputare ar urma să fie același cu cel în care are loc Cupa Confederațiilor, competiție care se desfășoară cu un an înaintea Cupei Mondiale, în țara gazdă (sau într-una dintre țările gazdă, dacă sunt mai multe, cum e cazul turneului final din 2026).
Până în 2025, Campionatul Mondial al Cluburilor se va desfășura ca și până acum, cu participarea campioanelor de pe fiecare continent. Ediția viitoare va avea loc în februarie 2023, în Maroc, iar Real Madrid și Flamengo sunt marile favorite la cucerirea trofeului.
De asemenea, Infantino a anunțat înființarea Campionatului Mondial al Cluburilor pentru fotbalul feminin, fără a preciza anul primei ediții.
În plus, șeful fotbalului mondial a vorbit și despre formatul Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc în SUA, Canada și Mexic. E clar că la start vor fi 48 de echipe, dar nu se știe deocamdată cum vor fi împărțite acestea în grupe.
Inițial FIFA a decis să existe 16 grupe de câte 3 echipe, iar primele două să avanseze în faza eliminatorie. Astfel, numărul total de meciuri ar crește de la 64 la 80. Totuși, se ia tot mai serios în calcul creșterea substanțială a numărului de meciuri prin împărțirea celor 48 de echipe în 12 grupe de câte 4, iar primele două clasate și cele mai bune 8 locuri 3 să avanseze în faza eliminatorie. Astfel, la Cupa Mondială s-ar juca în total 104 partide. O decizie finală va fi luată probabil în prima parte a anului viitor.
Nu în ultimul rând, Giani Infantino a anunțat că în 2024 se va decide gazda Cupei Mondiale masculine din 2030, iar în 2025 gazda Cupei Mondiale feminine din 2031.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo