Conform unor reguli care urmează să intre în vigoare anul viitor, informează The Guardian, un agent va putea reprzenta ori jucătorul ori clubul care îl vinde sau cumpără într-un transfer. Există o singură excepție: agentul poate reprezenta atât clubul care cumpără cât și jucătorul dacă toate părțile implicate sunt de acord.
Într-o nouă decizie care va restricționa practicile agenților care au generat aproximativ 650 de milioane de euro doar din comisioane în 2019 (o creștere de 19,3% față de 2018), comisioanele primite de aceștia vor avea o limită.
În funcție de rolul lor în transfer, un agent ar putea primi o sumă echivalentă a 3% din salariul anual al jucătorului 10% din suma de transfer.
Fotbal
"Un jucător de speriat!" Reacția presei din Scoția după prestația bună a lui Ianis Hagi
ACUM CÂTEVA SECUNDE

FIFA, măsuri noi pentru reducerea influenței agenților

”Cel mai ușor ar fi să nu facem nimic, dar ne-ar plăcea să fim mai curajoși în această zonă. Suntem conștienți că unele persoane nu sunt mulțumite de acest lucru, dar trebuie să protejăm fotbalul de abuzuri și practici speculative”, a declarat Emilio Garcia Silvero, ofițerul pentru probleme legale al FIFA.
Primul draft al noilor reguli are 33 de pagini și va fi analizat pentru o perioadă de cluburi, ligi și agenți la începutul anului viitor pentru ca apoi să fie implementat.
Bundesliga
Primul campionat de top care ar putea trece la sistem cu play-off! Propunerea e total inedită
ACUM 31 MINUTE
Ligue 1
Fotbalul francez, sub "asediu". Noi scene de război la partida Angers – Marseille
ACUM 35 MINUTE