Norwich a promovat în Premier League, după un singur sezon petrecut în Championship. "Canarii" lui Daniel Farke și-au asigurat matematic locul înapoi în prima ligă engleză, cu cinci etape înainte de final, fiind desemnată și campioana din Championship.
Norwich a obținut astfel cea de-a 5-a promovare în Premier League, după cele din 2004, 2011, 2015 și 2019, și a stabilit un nou record în fotbalul englez. Nicio echipă n-a reușit atât de multe promovări în prima ligă din momentul schimbării formatului, din 1992.
De asemenea, Watford a promovat și ea direct în Premier League, tot după un singur sezon petrecut în Championship. Echipa pregătită de Xisco a adunat 91 de puncte, cu șase mai puțin față de campioana Norwich.
Fotbal
Cum s-a votat în fiecare țară la Balonul de Aur. Olandezii s-au răzbunat pe Messi
ACUM 2 ORE
La patru puncte distanță, pe poziția a treia, se află Brentford, cea care a acumulat 87 de puncte în acest sezon. Celelalte patru echipe care vor juca în play-off sunt Swansea, Barnsley și Bournemouth.
Astfel, dacă Bournemouth va fi cea care va câștiga play-off-ul, toate cele trei echipe care au retrogradat sezonul trecut vor reveni în Premier League. De cealaltă parte, pare din ce în ce mai probabil ca două dintre promovatele de anul trecut - West Bromwich și Fulham - să revină și ele după doar un sezon în Championship.
Cele patru echipe calificate în play-off vor juca două semi-finale tur-retur iar finala play-off-ului se va disputa într-o singură manșă, pe Wembley.
Golgheterul din acest sezon este Ivan Toney, cel care a marcat 31 de goluri. Este cel mai mare număr de goluri marcat de un singur jucător în istoria Championship.
În League One au retrogradat Wycombe, Rotherham și Sheffield Wednesday, echipă care a reușit doar un egal (3-3) la Derby County în ultima etapă. Dacă Wednesday ar fi învins, ar fi rămas în liga a doua engleză iar echipa lui Wayne Rooney ar fi mers în League One.
Fotbal
CFR Cluj, amendată de UEFA cu 200.000 de euro
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Clinceni - Dinamo 1-0 | Rednic a reacționat vehement după înfrângerea dură în fața ultimei clasate
ACUM 4 ORE