Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Finala Champions League ar urma să se dispute cu porțile închise iar anularea sezonului este exclusă

Vlad Dumitrescu

Actualizat 01/04/2020 la 14:25 GMT+3

UEFA și ligile europene sunt hotărâte să încheie sezonul 2019/2020 înainte ca următorul să înceapă iar ultimul plan este ca fInala UCL să se joace fără spectatori, conform presei din Anglia.

UEFA diskutiert mögliche Änderungen im Terminkalender

Credit imagine: SID

UEFA organizează miercuri o nouă videoconferință privind contractele jucătorilor și fereastra de transferuri în perioada pandemiei de coronavirus, dar The Independent informează, conform unor surse, că au avut deja loc mai multe discuții detaliate privind soarta acestui sezon. Toate părțile implicate consideră că sezonul trebuie finalizat, indiferent de situație.
De asemenea, s-a ajuns la acordul ca finala UEFA Champions League să se dispute cu porțile închise, la fel ca finala Europa League.
UEFA a creat două grupuri de lucru pentru a găsi soluții la această criză. Un grup se ocupă de logistica competițiilor iar celălalt de problemele financiare. Argumentele pentru încheierea sezonului 2019/2020 sunt aceleași susținute și de Premier League: financiare, integritatea sportivă, complicații majore care ar veni cu anularea sau oprirea permanentă a sezonului.
La fel ca în Premier League, există presiuni semnificative din partea televiziunilor și s-ar putea pierde zeci de milioane de euro. De asemenea, lipsa veniturilor de la meciuri afectează și ea cluburile europene. UEFA și Asociația Ligilor Europene și-au dat seama că nu doar competițiile sunt în pericol, ci și unele cluburi, care ar putea nu facă față situației actuale.
Așadar supraviețuirea cluburilor este pusă pe primul loc, dar se vehiculează în discuțiile UEFA și ideea că viitorul pe termen lung al fotbalului depinde de integritatea sa, care trebuie protejată. Aceasta ar putea fi pătată iremediabil dacă sezonul 2020/2021 va începe în baza unor decizii arbitrare și nu a performanțelor reușite pe teren. Conform surselor The Independent, este mai ușor să se încheie actualul sezon, oricând, decât să se găsească noi soluții și reguli pentru a încheia un sezon mai devreme sau a-l anula complet. O astfel de decizie ar duce la complicații legale majore.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo