Audiențele din Champions League au scăzut tot mai mult în ultimii ani, iar formațiile mari ale Europei simt că ar câștiga mult mai mulți bani din drepturile TV odată cu înființarea competiției pe care Florentino Perez o visează: Super Liga Europei.
UEFA și FIFA au luat deja act de aceste demersuri ale cluburilor bogate și au amenințat cu represalii: dacă se întâmplă așa ceva, fotbaliștii nu vor mai avea dreptul să evolueze la competițiile sub egida celor două foruri, Campionatul European și Campionatul Mondial.
Dar, dincolo de aceasta, forul prezidat de Ceferin a gândit o serie de măsuri pe care să le aplice din sezoanele viitoare, astfel încât interesul pentru competiţie să crească. Una dintre ele se referă la locaţia disputării finalei. Istanbul, St Petersburg, Munchen şi Londra sunt viitoarele arene care vor găzdui ultimul act al celei mai importante competiţii inter-cluburi din lume, însă apoi putem asista la un moment istoric: finala Champions League să aibă loc în SUA, la New York.
Liga
Koeman răsuflă ușurat după Barcelona – Valencia! Fati, Depay și Coutinho au reușit "remontada"
ACUM 19 MINUTE
Astfel, s-ar exploata o piaţă care are potenţial imens, dar care nu e foarte interesată în prezent de Champions League, probabil şi din cauza diferenţelor de fus orar. Ideea nu e nouă, încă din noiembrie 2019 discutându-se în acest sens despre un plan.
Gazda finalei ar putea fi Metlife Stadium, "casa" lui New York Giants şi New York Jets. În ultimii ani, la amicalele din SUA în care au participat mari forţe ale Europei, în tribune au luat loc spre 100.000 de spectatori, astfel că reţeta succesului pare asigurată.
S-a vorbit inclusiv de ora începerii finalei, iar aceasta va fi una neconvenţională pentru americani: 3 după-amiaza. Se va recurge la acest compromis, astfel încât spectatorii din Europa să nu fie afectaţi şi să poată urmări spectacolul în prime time (ora 20:00 în Anglia). Marele inconvenient pentru fani e legat de distanţă, suporterii finalistelor urmând a avea mari probleme să se deplaseze în SUA pentru a urmări finala.
"Cred că poate fi o idee pentru viitor, trebuie să vorbim despre o asemenea variantă. Distanţa dintre Portugalia şi Azerbaijan, de exemplu, e aproape la fel de mare ca cea dintre Europa şi New York", spunea Ceferin în 2016. În 2019, finala Europa League dintre Arsenal şi Chelsea a avut loc la Baku.

Schimbări în Champions League: un nou format

Conform Sportsmail, din ediţia 2024-2025 a Ligii Campionilor se va trece de la 32 de echipe la 36, iar structura va suferi modificări: fiecare formație urmează să dispute 10 partide (față de 6, cât sunt în prezent). Vorbim de așa numitul "model elvețian", popular în șah, în care toate cluburile vor fi într-o singură grupă. O formație nu va putea întâlni doar adversari tari, respectiv doar echipe abordabile. Pentru a se preîntâmpina acest lucru, la tragerea la sorți inițială, în funcție de coeficient, echipele vor fi plasate în urne valorice. Ca atare, Bayern, de exemplu, câștigătoarea Ligii Campionilor din sezonul trecut, va întâlni în cele 10 meciuri un număr aproximativ egal de formații din fiecare urnă valorică. Nu s-a discutat încă dacă va exista protecție de țară în această grupă "mamut", dar e posibil ca această restricție să existe în continuare.
Odată cele 10 meciuri consumate, se va alcătui un clasament de tip campionat. Prima clasată va întâlni în optimi locul 16, a doua va da piept cu locul 15 și așa mai departe, după modelul play-off-ului NBA.
Interesant e că formațiile clasate pe locurile 17-24 în Champions League vor continua mai departe, în primăvara Europa League. Evident, deocamdată sunt încă multe necunoscute și multe detalii vor fi supuse votului, dar există șanse mari să se schimbe formatul în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, începând cu stagiunea 2024-2025.
Tragerea la sorți pentru optimile Europa League va avea loc azi și va fi transmisă în direct, de la ora 14:00, pe eurosport.ro.
Serie A
Juventus i-a produs a treia înfrângere lui Mourinho în Serie A! 4 succese pentru bianconeri
ACUM 22 MINUTE
Romanian Liga I
Mihai Iosif, savuros după Rapid – CFR Cluj 2-0: "Îmi doream să rămână 1-0, doar la asta mă gândeam!"
ACUM O ORĂ