Internaționalul român a suferit o ruptură de ligament încrucișat, în urma căreia va lipsi o lungă perioadă de timp, așa cum a declarat chiar tehnicianul Fatih Terim. Andone a primit o mulțime de mesaje după ce a fost scos pe targă de pe teren, iar printre oamenii care și-au arătat susținerea în aceste clipe dificile se numără și Radamel Falcao, coechipierul său din faza ofensivă.
Columbianul a postat o fotografie cu Florin Andone în tricoul celor de la Galatasaray, alături de care a scris:
"Ai mai trecut peste astfel de momente dificile și o vei face și acum. Rămâi puternic, Florin!", a scris Falcao, pe contul de Instagram.
Fotbal
Rezumatul partidei Crystal Palace - Brighton 1-1. Oaspeții au luptat până la ultima fază
ACUM 7 ORE
Răspunsul lui Andone a venit la scurt timp după aceea, fiind extrem de impresionat de gestul lui "El Tigre":
"Îţi mulţumesc pentru cuvintele minunate, 'Falca'. Pe lângă faptul că eşti un fotbalist mare, ai şi o inimă uriașă. Eşti un om bun și îţi mulţumesc.", a fost reacția lui Andone.

Florin Andone se întoarce la Brighton

Vârful român va reveni în Premier League, la Brighton, la capătul acestui sezon. El fusese împrumutat la Istanbul și, după primele evoluții, gruparea "cim-bom" părea dispusă să achite clauza de reziliere.
Doar că Andone s-a accidentat în toamnă, revenind abia înainte de întreruperea cauzată de pandemie. Ca atare, Galata a decis încă din martie să renunțe la ideea unui transfer definitiv. Lucrurile puteau lua o altă întorsătură, dacă internaționalul nostru ar fi impresionat pe acest final de sezon, dar din păcate s-a accidentat din nou.
Deja se fac speculații privind perioada de recuperare a lui Andone, iar un scenariu lansat de turci presupune că atacantul va putea să joace din nou abia în februarie 2021. Totuși, faptul că are o nouă accidentare atât de gravă într-o perioadă atât de scurtă ar putea să prelungească durata indisponibilității.
https://i.eurosport.com/2020/06/14/2832789.png
Romanian Liga I
Sorin Colceag, discurs dur după Craiova - Dinamo. "Du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești"
ACUM 8 ORE
Romanian Liga I
Jucătorii echipei Dinamo sunt cu moralul la pământ! Cum a comentat Sorescu umilința cu U Craiova
ACUM 8 ORE